​Mihaela Mitroi, PwC România: Scăderea TVA la alimente la 9% va stimula consumul şi va reduce sărăcia în rândul populaţiei cu venituri reduse

Autor: Claudia Medrega 07.04.2015

Scăderea TVA la alimente la 9% va contribui la stimularea consumului, va reduce sărăcia în rândul populaţiei cu venituri reduse şi ar putea duce la diminuarea evaziunii fiscale din agricultură, industria alimentară şi retail, mai ales dacă va fi însoţită de controale fiscale în zonele cu risc sporit de evaziune, afirmă Mihaela Mitroi liderul departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.

Guvernul a decis astăzi că toate produsele alimentare, băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică vor avea TVA de 9% de la 1 iunie.

„Scăderea TVA la alimente la 9% este o măsură foarte bună, dorită de mediul de afaceri şi pe care personal am susţinut-o de multă vreme. Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au cote reduse de TVA la alimente, aceasta fiind şi o măsură de protecţie socială”.

Reducerea TVA la alimente, corelată şi cu scăderea preţurilor carburanţilor, ca urmare a reducerii cotaţiei internaţionale a petrolului, va accelera procesul de dezinflaţie, susţine Mihaela Mitroi.