Parlamentul a votat modificarea Statutului, privind majoritatea simplă pentru adoptarea hotărârilor

Autor: Valentina Postelnicu 07.04.2015

Potrivit modificărilor aduse Statutului, articolul 24, alineatul 4 din Legea nr 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor se modifică, astfel: ”Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor prezenţi. Hotărârea se publică în Monitorul Oficial al României, şi se comunică de îndată ministrului Justiţiei”.

Parlamentul a schimbat, astfel, prevederea din Statut potrivit căreia hotărârile se luau cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, punând astfel în acord prevederile Statutului parlamentarilor cu prevederile Constituţiei.

Decizia Parlamentului vine la o săptămână după ce Senatul a adoptat, la rândul său, modificarea articolului 173 din Regulamentul Senatului, privind votul cu majoritate simplă în cazul hotărârilor, punând astfel în acord legea de funcţionare a Senatului cu prevederile Constituţiei.

Potrivit deciziei plenului, articolul 173, alineatul 2 din Regulamentul Senatului, care spunea că ”Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi” se modifică, astfel: ”Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii senatorilor prezenţi”.

Modificările Regulamentului Senatului şi Statutului au fost efectuate după ce senatorii au respins, în 25 martie, solicitarea procurorilor DNA pentru reţinerea şi arestarea senatorului PSD Dan Şova în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

Senatul nu a încuviinţat, atunci, arestarea preventivă a lui Dan Şova, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor. Din cele 151 de vorturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni "pentru", 67 "contra", iar cinci voturi au fost anulate.

În urma acestui vot, liberalii au cerut demisia preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. În plus, Curtea Constituţională a fost sesizată de PNL, de preşedintele Klaus Iohannis şi CSM, privind decizia Senatului în cazul Şova, judecătorii Curţii urmând a lua în dezbatere cele trei solicitări în şedinţa de miercuri.

PNL a solicitat Curţii Constituţionale să constate neconstituţionalitatea prevederilor articolului 173 din Regulamentul Senatului.

Liberalii au cerut Curţii Constituţionale şi să constate încălcarea dispoziţiilor articolului 1, alineatul 5 din legea fundamentală, care prevede că "respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", de către conducerea Senatului, ca urmare a refuzului de a constata, în cuprinsul procesului verbal alcătuit după votul asupra cererii Ministerului Justiţiei privind încuviinţarea măsurii reţinerii şi arestării lui Dan Şova, îndeplinirea condiţiilor din articolul 76 alineatul 2 din Constituţie.

Şi preşedintele Klaus Iohannis a cerut Curţii Constituţionale soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public şi Parlament, şeful statului arătând că atitudinea legislativului în cazuri precum cel al lui Dan Şova a condus la un blocaj instituţional.

De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat Curtea Constituţională (CC) privind hotărârea Senatului de respingere a cererii DNA de reţinere şi arestare a lui Dan Şova, cerând soluţionarea posibilului conflictul juridic dintre puterea judecătorească şi cea legislativă.

Parlamentarii au respins, de la începutul acestui an, trei cereri privind ridicarea imunităţii unor parlamentari, foşti miniştri.