Creşteri uşoare pentru producătorii de vin de Paşte, o perioadă în care se vând câteva milioane de sticle

Autor: Ioana David 10.04.2015

♦ Câteva milioane de sticle de vin se vând în perioada Paştelui, producătorii anunţând creşteri uşoare ale rulajelor ♦ Paştele reprezintă aproximativ 20% din vânzările anuale de vin ♦ Producătorii sunt precauţi şi spun că aşteaptă să vadă dacă după Paşte vor rămâne sau nu stocuri la distribuitori ♦ Retailerii au început săptămâna cu vânzări în stagnare faţă de vânzările înregistrate în aceeaşi perioadă din 2014.

Vânzările de vin înregistrează creşteri uşoare în această perioadă comparativ cu perioada premergătoare Paştelui de anul trecut, potrivit estimărilor ZF realizate pe baza discuţiilor cu producătorii şi retailerii.

„În această perioadă se realizează între 15 şi 20% din vânzările anuale. Sperăm să depăşim cifrele de anul trecut. Perioada de achiziţie pentru sărbătorile de Paşte nu s-a încheiat, aşa că este prematur să facem comparaţii“, spune Daniel Negrescu, brand manager al Murfatlar. Din portofoliul producătorului cele mai mari vânzări în această perioadă au avut gamele 3Hectare, Lacrima lui Ovidiu şi Zestrea Murfatlar.

Murfatlar este cel mai mare jucător de pe piaţa de vin în funcţie de cifra de afaceri înregistrată. Compania este în insolvenţă în vederea reorganizării, iar în ultimii ani a investit în dezvoltarea M1. Crama Atelier, un proiect de produse premium.