Producţia industrială a stagnat în februarie

Autor: Andra Oprescu 10.04.2015

Producţia industrială a crescut cu 4,8% în februarie faţă de luna ianuarie ca serie brută, dar a stagnat ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, potrivit datelor INS.

„Deşi în perioada recentă industria a evoluat la un ritm sub potenţial, pe termen scurt şi mediu ne aşteptăm la o accelerare, pe fondul relansării investiţiilor productive, pentru a satisface atât cererea externă, dar şi cererea internă“, se arată într-un raport al Băncii Transilvania.

Industria prelucrătoare a avut un avans în februarie faţă de ianuarie de 0,1% ca serie ajustată, dar industria extractivă  şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-au contractat cu 1,7%, respectiv 4,3%. Faţă de aceeaşi lună a anului trecut producţia industrială a crescut ca serie brută cu 3,2% şi cu 3,1% ca serie ajustată, susţinută de industria prelucrătoare, iar pe ansamblul primelor două luni creşterea fost de 2,4% şi, respectiv, 3,3%.

Potrivit estimărilor băncii, investiţiile productive ar putea creşte cu ritmuri medii anuale de 5% în 2015, 7,5% în 2016 şi 5,6% în 2017. Factorii care susţin aceste creşteri sunt relansarea zonei euro, creşterea consumului privat, politicile economice interne şi nivelul redus al costurilor de finanţare în economie.