Franţa şi-ar putea muta fabricile din China în Bulgaria

Autor: Bogdan Cojocaru 21.04.2015
Companii franceze iau în considerare relocarea facilităţilor de producţie din China în Bulgaria, a declarat ministrul bulgar al economiei Bojidar Lukarski, citat de Novinite. El a explicat că a căpătat această „impresie“ la un forum de afaceri organizat la Paris în acelaşi timp cu deschiderea la Luvru a unei expoziţii tracice la care au fost expuse tezaure bulgăreşti precum capul în dimensiuni naturale al regelui  Seuthes III.

Costurile de producţie din Bulgaria au devenit mai atractive decât cele din China datorită aprecierii spectaculoase a dolarului, a spus ministrul. El nu a detaliat ce companii franceze sunt interesate să producă în Bulgaria, dar a precizat că guvernul se aşteaptă ca investitori francezi să ajungă luna viitoare în Bulgaria pentru discuţii.