Fondul Proprietatea se listează pe 29 aprilie la bursa din Londra

Autor: Roxana Pricop 21.04.2015

Franklin Templeton, administratorul activelor de 12,65 miliarde de lei ale Fondului Proprietatea (FP), a anunţat ieri că vizează listarea secundară pe segmentul “Specialist Fund Market” operat de bursa de la Londra pe 29 aprilie, sau în jurul acestei date, prin intermediul certificatelor de depozit (Global Depositary Receipts - GDR).

După eforturi de aproape trei ani de a lista fondul pe o bursă secundară, Templeton a ajuns astfel la câteva zile distanţă de a cota la Londra a treia cea mai valoroasă companie de la bursa din Bucureşti. Deşi paradoxal, prima bursă pe care s-au tranzacţionat acţiunile FP a fost o bursă străină, mai exact cea de la Viena, unde s-au listat warrant-uri cu activ suport acţiunile FP. Listarea la Bucureşti a avut loc pe 25 ianuarie 2011, când acţiunile FP deja se tranzacţionau la Viena.

Fondurile de investiţii cu cea mai mare capitalizare listate la Londra se tranzacţionează cu discounturi cuprinse între 4% şi 16% din activul net, în timp ce FP are la Bucureşti „o reducere“ de 24%. Listarea fondului la Londra va fi o procedură tehnică.