Omniasig a revenit pe profit după doi ani cu pierderi de 400 milioane de lei

Autor: Ciprian Botea 21.04.2015
Omniasig, a doua companie din piaţa asigurărilor generale, a revenit pe profit anul trecut, cu un plus de circa 16 milioane de lei, după doi ani în care pierderile cumulate s-au ridicat la peste 400 milioane de lei, potrivit datelor transmise de companie. Compania a trecut în ultimii ani printr-un amplu proces de restructurare a operaţiunilor, dar şi a portofoliului dominat de asigurări auto cu daunalitate mare.
 
Compania de asigurări a subscris anul trecut prime de 860 milioane de lei, în scădere cu aproape 3% faţă de 2013, în timp ce despăgubirile achitate au cumulat 668 milioane de lei, adică trei sferturi din primele subscrise.
 
„Anul trecut ne-am îndeplinit obiectivul anunţat de a reveni la o evoluţie profitabilă, iar măsurile de eficientizare a portofoliului şi a costurilor au avut efect. Privim cu optimism anul 2015“, a declarat Mihai Tecău, directorul general al Omniasig. Compania nu a anunţat dacă profitul raportat a fost obţinut din activitatea de bază, adică subscrierea de poliţe, sau din investiţiile financiare.