OMV Petrom vrea să refinanţeze un credit de 930 milioane euro contractat în 2011

Ziarul Financiar 21.04.2015

"Având în vedere evoluţiile recente de pe pieţele financiare, OMV Petrom are în vedere refinanţarea liniei de credit multivalută de 930 de milioane euro contractată în noiembrie 2011 şi care are o maturitate de trei ani şi cu posibilitatea de prelungire de doi ani. Prin urmare, au fost demarate discuţii cu bănci locale şi internaţionale. Procesul este în derulare", au răspuns reprezentanţii OMV Petrom la solicitarea MEDIAFAX.

OMV Petrom a contractat în 2011 o linie de credit multivalută în valoare de 930 milioane euro, cu maturitate de trei ani şi posibilitate de prelungire cu încă doi ani, pentru acoperirea nevoilor generale, inclusiv finanţarea programului de investiţii. Acest împrumut a înlocuit linii de credit în valoare de 875 milioane eur, contractate în 2008 şi 2009 cu scadenţă în 2012 şi neutilizate la data contractării liniei de credit de 930 milioane de euro.

Profitul net al OMV Petrom a scăzut anul trecut la sub jumătate din cel înregistrat în 2013, ajungând la 2,1 miliarde de lei (473 milioane euro).

Compania este controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV.