Proiect european de 2 mil. lei pentru reabilitarea termică a cinci blocuri din Oradea

Autor: Laurentiu Cotu 22.04.2015

Primăria Oradea a demarat un proiect european de peste 2 mil. lei (470.000 de euro) pentru reabilitarea a cinci blocuri de locuinţe, situate pe malul stâng al Crişului Repede. Din valoarea totală a proiectului,  49% este contribuţia Uniunii Europene, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), contribuţia Guvernului României este de aproape 11%, iar contribuţia beneficiarilor, adică a primăriei Oradea şi a asociaţiilor de proprietari, este de 40%. În cadrul proiectului se vor executa lucrări de izolare termică, de înlocuire a tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în bloc, de închidere a balcoanelor, termo-hidroizolarea acoperişului tip terasă. Termenul de realizare a acestor lucrări este de trei luni.

laurenţiu.cotu@zf.ro