Airbus Helicopters vrea să angajeze 1.250 de oameni în Polonia

Autor: Catalina Apostoiu 29.04.2015

Compania franceză Airbus Helicopters intenţionează să angajeze în mod direct 1.250 persoane în Polonia până în 2020 dacă va câştiga licitaţia pentru livrarea a 70 de elicoptere pentru armata poloneză, a declarat directorul executiv al companiei, Guillaume Faury. Proiectul ar crea, indirect, încă 2.500 de locuri de muncă în sectorul de profil, scrie The Warsaw Voice.  „Avem planuri pe termen lung privitoare la prezenţa noastră în Polonia”, a spus Faury. Într-o licitaţie în curs de desfăşurare, guvernul de la Varşovia a decis săptămâna trecută să testeze elicoptere H225M produse de compania franceză.