Popa, fost viceguvernator BNR: Avem nevoie de investiţii pentru a creşte PIB-ul potenţial

Autor: Raluca Ghinea 29.04.2015

"Care este marea problemă a unui PIB potenţial în creştere, fără investiţii? La noi, PIB-ul potenţial este între două treimi şi 80% stoc de capital productiv, iar fără investiţii nu are cum să se producă. Iar a ne propune o rată de creştere economică mai mare decât PIB-ul potenţial poate crea în timp mai multe probleme decât rezolvări, pentru că ceea ce poate rezolva problema nu numai a României, dar a economiilor emergente, este capacitatea acestor economii de a asigura, fără crearea în paralel a unor dezechilibre majore, a unor rate de creştere decente, similare PIB-ului potenţal şi creşterii acestuia de-a lungul a 5-10 ani, nu a unui an de excepţie", a afirmat Popa la Conferinţa de Risc de Ţară Coface organizată în parteneriat cu MEDIAFAX.

La rândul său, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, spune că la o creştere economică de 4%, fără o creştere de PIB pontenţial pe termen lung, ar putea apărea probleme macro, iar echilibrele din prezent trebuie susţinute pentru ca economia să ajungă la convergenţa reală necesară aderării la zona euro.

"Are sens să gândeşti măsuri de relaxare fiscală focusată pe stimularea cererii, în condiţiile în care economia poate să ajungă peste potenţialul său? Nu poate fi susţinută dacă nu stimulăm creşterea economică potenţială, care nu se poate face fără investiţii în infrastructură", a punctat Dumitru.

Fostul viceguvernator BNR a arătat că deja România are avantajul unui diferenţial de creştere care o face "interesantă" pentru investitorii străini.

"Mă întâlnesc cu foarte mulţi investitori în România şi singurul răspuns, de unde înainte mai aveau temeri, este că iubesc România ca nişte apucaţi, ca să zic aşa. Ei bine, chestia asta mai degrabă mă sperie decât să mă încurajeze. Asta înseamnă că, pe de o parte, oferim nişte posibilităţi de investiţie, ceea ce este foarte bine, dar nevoia de monitorizare de către pieţe, şi la nivel intern şi extern este una constantă", a conchis Popa.