Negriţoiu, ASF: Cinci investitori sunt interesaţi de preluarea Astra. Toţi sunt jucători noi

Autor: Liviu Popescu 03.05.2015

Cinci investitori sunt interesaţi de Astra Asigurări, dar o eventuală tranzacţie se află încă sub semnul întrebării din cauza necesarului mare de capital cu care ar trebui să vină noul acţionar.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ar trebui să-şi cheltuiască o mare parte din rezervele de 900 milioane de lei pentru a acoperi obligaţiile asumate de Astra în situaţia în care compania de asigurări aflată în administrare specială nu va reuşi să atragă un investitor strategic care să o susţină cu capital, afirmă Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

- Piaţa asigurărilor nu mai are loc pentru acţiuni de antreprenoriat şi de dezvoltare a activităţilor de asigurări improvizate, ne uităm la toate societăţile în partea a doua a anului, inclusiv la cele mici. Ne uităm la achiziţii, fuziuni, inclusiv preferinţa pentru investitorii strategici care au deja resurse şi nu sunt partizanii achiziţiei unor instituţii financiare fără istoric în asigurări.

- În a doua parte a anului o să facem un exerciţiu propriu astfel încât să avem până în decembrie o radiografie completă din punct de vedere al capitalizării şi al stabilităţii financiare al jucătorilor din piaţa de asigurări.

- Sunt până la cinci investitori de toate felurile interesaţi de preluarea Astra. Toţi sunt jucători noi, niciunul nu este o companie existentă pe piaţă.

- Dacă avem 900 milioane de lei la Fondul de Garantare, iar Astra ar fi în situaţia de lichidare, ar trebui probabil să cheltuim marea majoritate a acestor rezerve. Dacă aplicăm mecanismul de rezoluţie, am cheltui jumătate. 

- Unul din lucrurile de îmbunătăţit pe segmentul RCA este baza de date CEDAM. Avem portofoliu în vigoare cu poliţia ca sa compatibilizeze baza noastră de date cu a lor şi să crească datele pe care putem să le folosim în discuţie.

- La ASF, mai avem câteva lucruri de pus la punct, finalizarea arhitecturii instituţionale, alinierea salariilor la nivel de execuţie. Am adoptat o grilă de salarizare provizorie pentru că am avut nevoie în procesul de reaşezare a două treimi din organizaţie.

- Partea cea mai substanţială ca şi cheltuială este realinerea proceselor interne şi a tehnologiei IT, cel mai ambiţios proiect al nostru. Avem un proiect de procesare electronică, înainte aveam situaţii în care o petiţie lua zile până la procesare.