Despre Părintele Arsenie Boca/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica 29.04.2015

Editura Meteor Press are o bogată colecţie de carte religioasă pentru publicul larg, majoritatea titlurilor foarte căutate. Prezentăm pe scurt în acest număr patru titluri recente despre Părintele Arsenie Boca.

 

Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Volum îngrijit de Dan Alecu

Cartea cuprinde atât o serie de cuvinte memorabile ale Părintelui Arsenie Boca, risipite printr-o serie de scrieri lăsate de omul lui Dumnezeu, cât şi foarte multe sfaturi, îndrumări lăsate prin viu grai ucenicilor săi sau credincioşilor care îl căutau cu diferite prilejuri, in special la Prislop si la Drăgănescu.

Toate cuvintele Parintelui Arsenie, acum, au o mare valoare duhovnicească, în ele găsind fiecare răspunsuri la problemele prin care trecem sau la ispitele care ne înconjoară în viaţa de zi cu zi. De aceea editorii consideră că un astfel de îndreptar e foarte potrivit pentru vremurile pe care le străbatem şi poate constitui o reţetă duhovnicească pentru a afla mântuirea.

 

Părintele Arsenie Boca – despre nevoinţa în închisoare. Volum îngrijit de Dan Alecu

Volumul îşi propune o radiografiere a perioadei de urmărire de către Securitate a marelui Duhovnic al Ardealului (devenit, de altfel, Sfântul întregii Românii, după amploarea pe care a atins-o în ultimii ani fenomenului recunoaşterii sale) şi a modului în care acesta a reuşit să rămână demn şi egal cu sine însuşi în slujirea lui Dumnezeu. Este o carte despre această perioadă de nevoinţă şi detenţie, însoţită de mărturii ale celor care l-au cunoscut sau cărora Părintele Arsenie le-a dezvăluit câte ceva din suferinţele sale în temniţele comuniste. Paginile volumului sunt şi un îndrumar de rezistenţă pentru vremurile în care ni se cere să fim demni în a ne apăra libertatea conştiintei şi idealurile poporului nostru.

 

Părintele Arsenie Boca – Minuni şi mărturii.Volum coordonat de Romeo Petraşciuc

Părintele Arsenie Boca este unul dintre acei duhovnici ai neamului românesc pe care nu mai ai cum să îi ignori. Deşi calendarul ortodox încă nu l-a cuprins ca sfânt, minunile pe care acesta le face, cu plus de îngăduinţă în ultimii ani, tind să trimită către un adevărat fenomen prin care Dumnezeu dăruieşte ajutor celor în căutare de izbăvire. Zi de zi, mii de oameni se perindă pe la mormântul Sfântului de la Mânăstirea Prislop (Hunedoara), iar minunile ce se făptuiesc acolo întrec orice închipuire.

Însă Părintele Arsenie nu îşi face lucrarea doar acolo. Sunt foarte mulţi cei care, din orice tărâm al ţării sau de dincolo de ea, îi cer ajutor Părintelui, iar acesta nu întârzie să le iasă în întâmpinare. Uneori le apare aievea, alteori li se arată în alte diferite ipostaze, însă de fiecare dată îi orânduieşte spre ceea ce trebuie să facă pentru ieşirea din necaz sau nevoie. E de ajuns să asculţi mărturiile celor care i-au cerut ajutorul Sfântului de la Prislop (sau Sfântului Ardealului, cum i se spunea deja de pe când era în viaţă), pentru a te convinge că sfinţii încă ne sunt contemporani şi că minunile ne mai sunt şi astăzi la îndemână.

Cartea adună o parte din aceste mărturii ale celor care l-au cunoscut personal pe Părintele Arsenie Boca şi care au trăit real nu doar minunea întâlnirii faţă către faţă cu el.

 

Părintele Arsenie Boca – Viaţa şi mărturia

Cartea cuprinde doua părţi: Partea I prezintă viaţa, opera şi învăţăturile „Sfântului Ardealului”. Partea a II a este constituită din mărturia Pr. Petru Vamvulescu, unul dintre ucenicii cei mai apropiaţi ai Pr. Arsenie Boca. Redăm un fragment din cuvintele acestuia:

„Îmi spunea Părintele Arsenie, când veneam la Sfinţia Sa, la Drăgănescu: «Scrie, Petre, cuvintele pe care le-am scris eu pe pereţi, căci vei avea nevoie de ele.» El ştia, desigur, că eu voi scrie cândva o carte despre Sfinţia Sa. Tot aşa, ştia că voi vesti, de multe ori, la mulţimi de oameni, pe unde voi merge, despre Sfinţia Sa. Sunt mii şi mii de oameni care se adapă din sfinţenia Părintelui Arsenie şi a cuvintelor lui. Sunt tot mai mulţi arhierei, preoţi, călugari şi mireni care-i recunosc sfinţenia şi îi simt prezenţa şi ajutorul.

Oricine l-a văzut pe Parintele Arsenie ar putea multe să scrie. Mie mi-a hărăzit Dumnezeu de l-am văzut de mai multe ori şi, uneori, singur, doar el cu mine. Însă nu este uşor ceea ce îndrăznesc, adică să scriu despre Părintele Arsenie. De aceea, o rog pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu să-mi cureţe mintea şi inima, trupul şi sufletul, ca să nu mă ruşineze Dumnezeu acum şi în Ziua Judecăţii.”