Mii de producători agricoli nu vor mai fi de azi în pieţe

Autor: Aurelia Alexa 01.05.2015

Federaţia sindicală Agrostar a anunţat ieri că mii de agricultori nu vor putea intra în pieţe, începând de astăzi, 1 mai, din cauza faptului că nu au atestate de producător, acestea nefiind încă tipărite.

Federaţia Sindicatelor din Agricultură Agrostar precizează că dacă agricultorii nu vor fi lăsaţi cu marfa în piaţă, de la 1 mai, vor avea prejudicii imense.

"Federaţia Agrostar a atras de mai mult timp atenţia că aceste tipizate trebuie tipărite din timp. Am făcut numeroase demersuri la Ministerul Agriculturii pentru a intensifica discuţiile cu factorii locali, dar cererile noastre au ramas fără răspuns şi de aceea considerăm necesară intervenţia premierului", se arată în comunicatul transmis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

În opinia agricultorilor, faptul că s-a ajuns la termenul intrării în vigoare a noilor reguli de vânzare în pieţe şi autorităţile sunt total nepregătite e încă o dovadă a haosului cu care ei se confruntă.

"Vom lua în discuţie această problemă şi în cadrul Consiliului Naţional al federaţiei, care are loc în perioada 29 - 30 aprilie, şi vom hotărî cum acţionăm în continuare. Reamintim că Federaţia Agrostar aşteaptă şi o asigurare scrisă de la Ministerul Finanţelor că prin aceste atestate producătorii nu sunt supuşi unei duble impozitări", a declarat preşedintele federaţiei, Niculae Ştefan.

Agrostar consideră că schimbarea radicală a modul în care agricultorii au acces în pieţe nu a fost tratată cu responsabilitate şi solicită Ministerului Agriculturii, prin direcţiile agricole şi împreună cu factorii locali, să înceapă acţiuni de informare, iar în cazul în care noile tipizate nu sunt gata şi agricultorii nu sunt informaţi cu privire la noile reguli, să amâne intrarea în vigoare a acestora.

Federaţia Agrostar are peste 45.000 de membri, atât producatori agricoli, cât şi salariaţi din agricultură şi servicii conexe, din sectorul privat, cât şi din cel bugetar.