Anul teatrului public polonez: 250 de ani de la înfiinţarea Teatrului Naţional din Varşovia

Ziarul Financiar 02.05.2015

Agenţia Poloneză de Presă

În ultima lună din 2014, Seimul polonez, cea mai înaltă instituţie a puterii legislative din Polonia, a declarat anul 2015 Anul Teatrului Public Polonez, cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la înfiinţarea Teatrului Naţional din Varşovia şi implicit de la crearea instituţiei teatrului public în Polonia. Înfiinţarea Teatrului Naţional în anul 1765 a devenit unul dintre evenimentele fundamentale prin care cultura, prin grija statului, a devenit accesibilă publicului larg.

Manifestările cu caracter aniversar din Varşovia se vor concentra în jurul Teatrului Naţional. În cadrul celebrării jubileului înfiinţării teatrului public va fi publicată pentru prima dată istoria completă a Teatrului Naţional din Varşovia. Publicaţia va însuma şapte volume bogat ilustrate.

„Pe 12 septembrie anul viitor, în Piaţa Teatrului va avea loc o mare manifestaţie teatrală open air. Teatrul va ieşi în stradă. Scopul evenimentului este ca teatrul să fie mai aproape de oameni, îndemnându-i astfel să vină să vadă spectacolele. Pe parcursul întregii zile se vor desfăşura festivităţi în aer liber, în corturi şi la standurile din clădirea teatrului“, a declarat Agenţiei Poloneze de Presă Tomasz Kubikowski, directorul artistic al Teatrului Naţional.

În stagiunea de toamnă, din octombrie până în decembrie va avea loc a patra ediţie a festivalului „Întâlnirea teatrelor naţionale“.

„În cadrul evenimentului aniversar, vor veni la Varşovia câteva teatre europene care îşi vor prezenta spectacolele. De data aceasta, vor fi piese din repertoriul polonez. Va fi o serie de piese din dramaturgia poloneză montate pe scene europene“, a subliniat Kubikowski. „De asemenea, va fi organizat un simpozion al directorilor de teatre naţionale, în cadrul căruia vom dezbate pe tema sensului existenţei acestei instituţii şi a rolului pe care aceasta îl poate juca.“

Festivităţile vor culmina pe 19 noiembrie, când va avea loc premiera piesei Kordian de Juliusz Slowacki, în regia lui Jan Englert. În program se mai află premierele-jubileu ale unor piese poloneze, programul începând deja în acest sezon cu Ivona, principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, în regia semnată de Agnieszka Glinska. În următoarea stagiune, căci evenimentele aniversare acoperă şi stagiunea 2015/2016, vor avea loc premierele spec­tacolelor cu piesele Kordian şi Strămoşii, ambele în regia lui Eimuntas Nekrosius, şi Pan Tadeusz, în regia lui Piotr Cieplak.

La Cracovia, inaugurarea manifes­tărilor jubiliare a avut loc pe 12 februarie. La Teatrul Naţional Vechi „Helena Modrzejewska“ a fost prezentat specta­colul jubiliar, ajuns la numărul o sută, cu Trilogia, în regia lui Jan Klata. La festivităţi a participat ministrul culturii şi patrimoniului naţional dna Malgorzata Omilanowska, precum şi reprezentanţii Institutului de Teatru.

Publicul a mai putut viziona acţiunea performativă „Celny strzal (250 celnych strzalów w 250 lat)“ - „Punct ochit, punct lovit (250 de cadre din 250 de ani)“ - care a readus în memorie evenimente impor­tan­te din istoria celor 250 de ani de teatru public.

La festivităţi participă şi alte teatre cracoviene, care organizează, cu această ocazie, evenimente speciale, spectacole şi ateliere educative. Cinci instituţii cultu­rale din Cracovia, Teatr Laznia Nowa, Teatr Nowy (Teatrul Nou), Teatr Figur Kraków (Teatrul Figurilor din Cracovia), Muzeum Historyczne Miasta Krakowa (Muzeul de Istorie a Oraşului Cracovia) şi Capella Cracoviensis, beneficiază de fonduri de la Ministerul Culturii pentru programul „250 de ani de teatru public“.

Teatr Wspólczesny (Teatrul Contem­poran) din Wroclaw a pregătit pentru Anul Teatrului Public piesele a trei dramaturgi, ale căror nume se leagă de capi­tala Sileziei Inferioare. Este vorba des­pre Tadeusz Rózewicz, Helmut Kajzar şi Tymoteusz Karpowicz.

„În luna februarie va avea loc pre­miera piesei Niewidzialny Chlopiec (Băia­tul invizibil) de Karpowicz, pe lângă care pregătim două piese de Rózewicz, a declarat PAP Tatiana Drzycimska, purtător de cuvânt al Tea­tru­lui Contemporan din Wroclaw. În plus, teatrul va organiza întâlniri şi con­ferinţe dedicate acestor creatori. „Sunt planificate, de asemenea, activităţi edu­cative pentru persoane în vârstă şi tineri, axate pe ideea de teatru public“, a mai adăugat purtătorul de cuvânt.

La rândul său, Dawid Janius, pur­tă­torul de cuvânt al Teatrului Polonez din Wroclaw (Polski Teatr we Wroclawiu), a anunţat PAP că întreaga activitate a acestei instituţii se va desfăşura în legătură cu Anul Teatrului Public.

„Am început să pregătim, de exem­plu, premiere ale unor piese clasice, pre­cum Dziady. Cz. II (Strămoşii, partea a II-a), sau ale pieselor shakespeariene, la care se adaugă multe alte evenimente teatrale“, a adăugat acesta.

Teatrul „Wanda Siemaszkowa“ din Rzeszów celebrează Anul Teatrului Public cu premiera comediei, rareori puse în scenă, a lui Michal Balucki, Sasiedzi (Vecinii). Spectacolul va fi regizat de Waldemar Smigasiewicz.

Teatrul „Stefan Zeromski“ din Kielce a pregătit premiera piesei lui Ju­liusz Slowacki, Kordian, în regia lui Piotr Szczerski, muzica - Zygmunt Konieczny, o parte a spectacolului fiind cân­tată. La fel, printre evenimentele din cadrul sărbătoririi celor 250 de ani de la fon­darea Teatrului Naţional este inclusă adap­tarea în premieră după romanul Dzieje grzechu (Istoria păcatului) de Ste­fan Zeromski, în regia lui Michael Ko­tanski, montată, pentru prima dată, pe sce­na teatrului din Kielce, în decembrie 2014, care continuă să fie jucată în lunile următoare.

Sursă: PAP (Agenţia Poloneză de Presă), traducere Valentina Sandu