Japonezii de la YKK vând zeci de milioane de fermoare către 400 de producători locali

Autor: Corina Mirea 06.05.2015
YKK România, filială a grupului japonez cu acelaşi nume, a vân­dut anul trecut 26 de milioane de fermoare către mai mult de 400 de producători locali de textile, pantofi şi accesorii auto. Astfel, compania a ajuns la venituri de aproape 40 de milioane de lei, în creştere cu 19% faţă de anul 2013, potrivit lui Raul Poruţiu, managing director al companiei.
 
YKK a intrat pe piaţa locală pentru prima dată în 1998, la Bucureşti, ca reprezentanţă a companiei YKK din Austria. În 2004 însă, YKK România a fabricat primul fermoar într-o fabrică de 20.000 de metri pătraţi din Buftea, unitate care, după venirea crizei, a fost închisă, iar clădirea vândută către un producător de caiete. Circa 80% din ceea ce produceau cei 90 de oameni din fabrică ajungeau pe piaţa locală, restul fiind exportat către companii din Marea Britanie, Germania, Italia şi Franţa. „Fabrica a fost construită de la zero, însă criza a avut un impact destul de mare asupra activităţii de producţie a YKK din mai multe ţări şi nu doar a celei din România. Atunci s-au închis fabrici din Grecia, Austria şi Olanda pentru că aveau dimensiuni destul de mici, dar o capacitate mai mare de producţie decât se cerea la momentul respectiv. În plus, doar în Europa erau atunci 25 de fabrici YKK“, explică Raul Poruţiu.
 
După închiderea fa­bricii, YKK România s-a transformat într-o com­panie de comerţ, care în prezent livrează zeci de mi­lioane de fermoare anual din fabricile YKK din Turcia, Taiwan, Portu­galia, Germania, Franţa, Italia sau Japonia în prin­cipal către cei peste 400 de pro­ducători locali de textile, pantofi şi accesorii auto, dar şi către ţări pre­cum Serbia, Republica Mol­dova, Muntenegru şi Ko­sovo (unde activitatea este controlată tot de biroul din România).