Primul Rege văzut de Regina Poetă/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica 08.05.2015

Silvia Irina Zimmermann, născută în 1970 la Sibiu, a studiat la Sibiu şi Magdeburg şi este doctor în literatură germană cu o teză despre opera literară a lui Carmen Sylva. A publicat mai multe cărţi despre Regina-poetă Elisabeta a României şi, ca atare, volumul de faţă n-a surprins*).

O frumoasă carte consacrată reflectării chipului Regelui Carol I al României în scrierile augustei sale soţii – scrie distinsul prefaţator, prof. dr. Nicolae-Şerban Tanaşoca, de la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române. Este vorba, la prima vedere, de un studiu critic obiectiv, riguros, dar foarte comprehensiv, închinat literaturii unei regine care surprinde şi stârneşte admiraţia mai mult prin neaşteptata întindere şi varietate a culturii ei, prin desăvârşita fluenţă a discursului, prin pregnanţa şi eleganţa stilului, prin bogăţia imaginaţiei decât prin excelenţa valorii operei ca entitate artistică. După ce parcurgem însă cartea cu atenţie până la capăt, ne dăm seama că, abordând scrierile primei regine a României ca pe un document ideatic vrednic de o mai subtilă interpretare, autoarea a dat la lumină mai mult decât un studiu exclusiv literar: îndrăznesc să spun că îi datorăm o contribuţie ştiinţifică de reală valoare şi certă originalitate la cercetarea istoriei monarhiei constituţionale româneşti.

Căci în România, ca oriunde altundeva în Europa secolului al XlX-lea, monarhia constituţională nu a însemnat numai un regim politic, o formă de guvernământ modernă, care presupunea cu necesitate definirea strictă, prin legea fundamentală, atât a prerogativelor Monarhului în calitatea sa de personificare a naţiunii şi de comandant suprem al armatei, cât şi a limitelor impuse capacităţii lui de intervenţie în treburile cetăţii, neta separaţie a puterilor – legiuitoare, executivă  şi judecătorească – în stat, existenţa instituţiilor inerente acestei separări, funcţionarea lor în  spiritul unor principii fundamentale, potrivit unor norme clare şi proceduri codificate. În România, la fel ca pretutindeni unde a fost adoptată ca formă de guvernământ, monarhia constituţională a presupus totodată modernizarea mentalităţii civice, o nouă ideologie şi etică politică, un număr de valori centrate pe ideile de Libertate şi demnitate umană, împărtăşite de toţi cetăţenii.

Cartea de faţă dovedeşte convingător că mentalitatea civică, ideologia şi etica politică, valorile liberale şi democratice la care ne referim au fost însuşite de timpuriu, în mediul familial, cu desăvârşită onestitate şi servite cu admirabilă dăruire de sine de Principesa Elisabeth Pauline-Ottilie-Luise zu Wied – ca scriitoare, Carmen Sylva –, devenită, din 1869, când s-a căsătorit cu  Domnitorul Carol, Elisabeta Doamna Principatelor Unite, iar din 1881, când a fost încoronată alături de acesta, Regina Elisabeta a României. Autoarea urmăreşte şi înfăţişează importanta contribuţie personală a Reginei Elisabeta, ca soţie a Regelui Carol I, la închegarea şi asimilarea din partea societăţii româneşti a conceptului european de monarhie constituţională, instrument eficient de edificare naţională şi modernizare, într-o variantă corespunzătoare împrejurărilor locale şi istorice, tradiţiilor şi aspiraţiilor poporului nostru.

Autoarea înlătură, în urma unei răbdătoare anchete filologice, neadevărul, preluat şi colportat de mai mulţi biografi, privind presupusa simpatie pentru republicanism şi socialism atribuită Reginei Elisabeta, într-un roman-pamflet, de către fosta ei doamnă de onoare şi colaboratoare literară Mite Kremnitz. Departe de a nutri vreo înclinaţie către republicanism, convingerile ei monarhice erau, dimpotrivă, atât de profunde, încât Regina Elisabeta n-a ezitat să prevestească felul în care preşedinţii viitoarelor republici vor ajunge să imite modelele regale, căci, susţinea ea, va fi nevoie întotdeauna de cârmuitori responsabili precum sunt regii, prin însăşi concepţia lor, religios întemeiată, despre datorie, muncă, devotament şi jertfirea de sine în beneficiul popoarelor lor. Reiese pregnant din paginile cărţii de faţă că Regina Elisabeta îşi făcuse o sfântă datorie din propagarea unui anumit model de suveran ideal, creionat, printre altele, în aforisme şi reflecţii asupra „profesiunii de rege" şi exemplificat prin evocarea augustului ei soţ, rege glorios în Războiul de Independenţă, iniţiatorul unor importante întreprinderi şi construcţii de interes naţional în timp de pace, protector al ştiinţelor şi mecena al artelor, cârmuitor înţelept, înzestrat cu tact, discreţie şi moderaţie şi, nu în ultimul rând, partener de viaţă devotat soţiei, tandru, delicat şi leal.

Îndeletnicirile literare nu erau pentru ea o simplă formă de a-şi umple timpul cu lucruri frumoase, ci o parte din misiunea de Regină dedicată binelui ţării, într-adevăr, după cum arată autoarea cărţii de faţă. Regina Elisabeta şi-a început activitatea literară ca traducătoare în limba germană de poezie românească, a continuat apoi cu prelucrări de motive şi subiecte legate de România, a pus, în sfârşit, în lumină înaltele însuşiri şi meritele Regelui Carol I în dezvoltarea ţării şi a căutat să ridice prestigiul României în lume prin publicaţii în străinătate şi prin propria-i mărturisire.

 

*)Silvia Irina Zimmermann – Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta. La 100 de ani de la moartea Rgelui Carol I al României (1839-1914). Editura Curtea veche. Cuvânt-înainte de  Alteţa Sa Regală Principele Radu al României. Prefaţă de Nicolae-Şerban Tanaşoca. Imagini din Arhiva Princiară de Wied şi din colecţia autoarei