Polonia este tratată de pieţe ca o economie dezvoltată

Autor: Luiza Chiroiu 11.05.2015
Polonia se distanţează de restul ţărilor din Europa de Est şi se comportă mai degrabă ca o piaţă dezvoltată decât ca una emergentă, fiind singurul stat din regiune care s-a împrumutat la dobânzi negative în acest an, aşa cum fac ţările din zona euro, şi care, contrar trendului, nu se opune aprecierii monedei naţionale.

Guvernul polonez a vândut la sfârşitul lunii trecute obligaţiuni pe trei ani, denominate în franci elveţieni, în valoare de 580 de milioane de franci elveţieni, cu un randament de -0,213%, către investitori din Polonia (47%), Germania (34%) şi Elveţia (19%). Săptămâna trecută randamentele încă erau negative, în pofida unui val de vânzări de obligaţiuni suverane europene.

Guvernul de la Varşovia, încrezător în forţa sa financiară, şi-a permis să anuleze o emisiune de obligaţiuni planificată pentru săptămâna trecută, după ce piaţa a scăzut, pentru că nu a vrut să accepte oferte mai mici. „Polonia arată mai degrabă ca o piaţă dezvoltată decât ca una emergentă. Economia este bine administrată şi creşte într-un ritm constant, politica monetară este solidă, iar riscurile cauzate de o eventuală instabilitate politică sunt scăzute, chiar dacă se apropie alegerile din acest an“, a spus Marcus Svedberg, economist-şef al firmei de investiţii East Capital, pentru CNBC.

Artur Radziwill, secretarul de stat în ministerul polonez de finanţe, a afirmat că „putem să limităm sau chiar să suspendăm emisiunile de obligaţiuni pentru câteva luni“, întrucât două treimi dintre nevoile de finanţare au fost deja acoperite.

Pieţele poloneze beneficiază de o atenţie ridicată din partea investitorilor, dat fiind că Polonia este una dintre puţinele ţări din Europa Centrală şi de Est al cărei rating se află încă în categoria recomandată pentru investiţii. Ana­liş­tii estimează chiar că ratingul A- al Poloniei atribuit de agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's  va fi îmbunătăţit în curând, datorită stabilităţii economiei. Spre comparaţie, ţări ca România (BBB-), Bulgaria şi Ungaria (ambele BB plus) au ratinguri inferioare Poloniei, pe când ratingul Cehiei (AA-) este plasat cu două trepte peste al Poloniei. Totodată, Polonia îşi permite să se detaşeze faţă de statele din Europa Centrală şi de Est şi în ceea ce priveşte politica monetară, mai ales pentru că, spre deosebire de Ungaria, de exemplu, unde exporturile reprezintă 88% din Produsul Intern Brut, Polonia are o piaţă internă mult mai puternică, exporturile asigurând doar 46% din PIB, scrie Reuters.

În timp ce băncile centrale din România şi Ungaria au redus dobânda cheie pentru a nu permite monedelor naţionale să devină prea puternice, iar Cehia a stabilit un plafon maxim pentru coroană, Polonia a menţinut dobânda de politică monetară la 1,5% săptămâna trecută, chiar şi în condiţiile în care zlotul s-a apreciat cu 7% faţă de euro de la începutul anului, cea mai mare creştere a unei monede din regiune.

Guvernul polonez anticipează că economia va creşte cu 3,4% în acest an şi estimează că inflaţia va accelera la 1,7% anul viitor de la -1,5% în prezent.

De asemenea, investitorii sunt atraşi de Polonia şi pentru că randamentul obligaţiunilor pe zece ani, indicator de referinţă de piaţă, se menţine la valori pozitive, în condiţiile în care ţările din Vest, precum Germania şi Elveţia, au început să ofere randamente apropiate de zero sau chiar negative pentru plasamentele pe zece ani. Titlurile poloneze erau tranzacţionate la un randament de 2,712% vineri, peste cel al Bulgariei (2,45%) sau al Cehiei (0,715%), potrivit investing.com.