Mariana Gheorghe, CEO al Petrom, are votul acţionarilor ING pentru un loc în boardul grupului de la Amsterdam

Autor: Ciprian Botea 12.05.2015
Mariana Gheorghe, care conduce de nouă ani din poziţia de director general compania de petrol şi gaze OMV Petrom, a primit votul acţionarilor ING Groep pentru a ocupa o poziţie de membru în consiliul de supraveghere al grupului financiar olandez, care deţine pe piaţa locală o bancă de top zece. Numirea Marianei Gheorge în boardul ING a fost supusă aprobării în adunarea generală a acţionarilor care a avut loc ieri. Ea a primit vot favorabil din partea a 99,8% din acţionarii prezenţi. Gheorghe, 58 de ani, este director general al Petrom din iunie 2006, iar în martie anul acesta mandatul i-a fost prelungit cu încă patru ani. Ea are experienţă în finanţe, lucrând aproape un deceniu la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la Londra.

A absolvit Facultatea de Relaţii Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) în anul 1975, Facultatea de Drept în anul 1989 şi un program de Finanţe Corporative la London Business School, în 1995. Numirea în boardul ING trebuie să primească şi acceptul Băncii Centrale Europene (BCE).