Cine este Cornelia Nicolae, şefa Stefanel care a convins clientele magazinului din Piaţa Romană să cheltuiască 6.000 de euro pe sezon

Autor: Cristina Roşca 17.05.2015

Brandul italian Stefanel - care a deschis porţile re­tai­lului de modă în România la începutul anilor ’90, când alte nume interna­ţionale nici nu se gândeau să pună piaţa locală pe harta lor - negociază des­chiderea unui magazin stradal în Sibiu, al patrulea al companiei în România, încurajat de rezultatele flagshipstore-ului din Piaţa Romană din Capitală.

 A preluat în septembrie 2011 funcţia de country manager al Stefanel, iar ce anterior ocupase în cadrul aceleiaşi companii funcţia de area sales manager (director regional de vânzări).

 Înainte de a veni în cadrul retailerului italian românca a lucrat timp de doi ani şi jumâtate pentru un alt retailer de modă, BSB Fashion. Din septembrie până în decembrie 2006 ea a fost director administrativ, iar apoi până în martie 2009 a condus retailerul din poziţia de country manager.

 Relaţia ei cu moda a început încă din 1996, când s-a angajat în cadrul Just Jeans Trading, care deţinea licenţa pentru brandul britanic Lee Cooper. Timp de opt ani (1996-2004) ea a ocupat funcţia de primary accountant. Ulterior, alţi doi ani a lucrat în cadrul LCR Jeans Group, care adusese pe piaţă franciza Lee Cooper. Iniţial ea a fost manager de magazin, iar ulterior executive assistant.

 Este absolventă a Universităţii Artifex.

Cornelia Nicolae spune că speră ca şi în Bucureşti să se dezvolte o zonă pietonală cu magazine, aşa cum există în cele mai importante capitale europene dar şi în alte oraşe din Ro­mânia, ca Braşov sau Si­biu. România este însă o ţară a mallu­rilor, cei mai mulţi români pre­ferând să îşi facă shoppingul în centre co­merciale unde au avantajul parcării. Prin comparaţie cu Parisul, unde există Champs Elysees, sau cu Milano, unde Via Della Spiga „geme“ de clienţi şi de chi­riaşi, în Bucureşti arterele co­mer­ciale sunt pe jumătate goale. Astfel, atât Calea Victoriei, cât şi Calea Dorobanţilor au reuşit să atragă branduri de lux, însă în continuare o mare parte din spaţii sunt goale.

„Stefanel este cel mai longeviv brand de fashion care a intrat pe piaţa din România şi rămâne în continuare un brand de nişă. În anul 2014 am pa­riat pe servicii premium (consultanţi ves­ti­mentari, cafea servită clientelor din ma­gazinul din Piaţa Romană - n. red.) şi am obţinut o cifră de afaceri de apro­xi­mativ 6 mil. euro.“ În 2013 afa­cerile com­paniei s-au apropiat de 5 mil. euro, po­trivit datelor publice. „Anul acesta a de­butat cu rezultate pozitive faţă de 2014.“