Interviu Descoperă cu John Spencer, expert NASA: Cum va arăta o călătorie la bordul S.S. Destiny, primul superiaht orbital din lume

Autor: Oana Stupinean 16.05.2015

Ficţiunea din Star Trek ar putea deveni realitate peste 100 de ani, afirmă John Spencer, expert NASA şi fondator al Societăţii de Turism Spaţial, într-un interviu acordat Descopera. Potrivit acestuia, Marte este, cel mai probabil, prima planetă unde vor fi găsite forme de viaţă.

Descoperă: Cât de aproape suntem de momentul pe care cu toţii l-am văzut în serialele SF în care oamenii pleacă să exporeze, să cartografieze spaţiul şi să ajungă pe planete îndepărtate, la care nu putem ajunge în prezent, asemenea echipajului navei spaţiale Enterpriese din Star Trek?

John Spencer: O realitate la scara Star Trek va fi posibilă peste 100 de ani, dar noi explorăm activ spaţiul şi acum, respectiv sistemul nostru solar, cu sateliţii, sondele noastre şi misiunile noastre, cu roboţi pe Marte. Prin intermediul telescopului Hubble şi al altor telescoape, explorăm galaxia şi învăţăm atât de multe despre felul în care s-a fosrmat Universul, ce se întâmplă, ce există în Univers.

Umanitatea caută, explorează Universul în diverse moduri şi în viitorul apropiat din ce în ce mai mulţi oameni vor urma drumul roboţilor şi sondelor noastre spaţiale şi aici imaginaţia ajunge în Univers şi acolo vom găsi entuziasmul în curând.

Citiţi articolul integral pe www.descopera.ro