Fericirile Monseniorului Vladimir Ghika/ de Marius Vasileanu

...Ortodox fiind, semnatarul acestor rânduri s-a întrebat, natural, care este moştenirea lăsată de Fericitul Vladimir Ghika? Îndrăznesc să susţin că există personalităţi – rare – ale Bisericii care primesc, fie precum un fulger, uneori, fie definitiv, spre finalul lucrării pământeşti, această harismă a perspectivei apostolice. Ochiul apostolic nu este interzis oamenilor, dimpotrivă – este o invitaţie suprapusă cu cea la îndumnezeire. Consider că, în secolul XX, unul dintre românii căruia i s-a dat această harismă a perspectivei apostolice a fost Fericitul Vladimir Ghika.

Şi ortodocşii din România au avut câteva astfel de personalităţi, unele discrete, altele de notorietate, precum Pr. Arsenie Boca. Reamintesc o rostire – evitată, din păcate, de anumiţi ortodocşi –, a Pr. Arsenie Boca (personalitate care este un fel de corespondent ortodox al lui Padre Pio, în opinia subsemnatului), care susţinea, firesc, că nu există deosebiri fundamentale între ortodocşi şi catolici. Aceasta şi este una din valorile perene ale perspectivei apostolice: ecumenismul bine temperat. Aceasta a demonstrat prin întreaga sa viaţă, după momentul convertirii, Fericitul Vladimir Ghika.

Dar a fost oare Monseniorul Ghika exclusiv catolic? Se poate să fii şi catolic, şi ortodox în acelaşi timp? Dincolo chiar de faptul, cu totul rar, al şansei ca Fericitul să fi slujit în ambele rituri, şi catolic, şi ortodox? Pentru cel dăruit cu harisma privirii apostolice, răspunsul nu poate fi decât afirmativ...

Cartea de faţă, care îşi propune, între altele, o nouă lectură a Fericirilor creştine prin prisma scrierilor şi a vieţii Fericitului Vladimir Ghika, ne confirmă, în ultimă instanţă, că Fericirile pot fi înţelese altfel, în profunzime, poate chiar prin prisma ochiului apostolic, dacă sunt raportate la Biserica nedespărţită.

Iniţiativa întru totul lăudabilă a doamnei Claudia Stan este strălucit pusă în pagină împreună cu câteva dintre cele mai interesante personalităţi ale creştinimului, preponderent românesc, al zilelor noastre: Luc Verly, Pr. Cristian-Vladimir Langa, Pr. Dan Suciu CSJ, Monica Broşteanu, Mons. Philippe Brizard, Francisca Băltăceanu, Nicolae Cernea, Pr. Iulian Budău SJ, Pr. Constantin-Valer Necula, Pr. Francisc Ungureanu şi Elsa Anca-Bărbuş. Tehnica interviului la care participă invitaţii acestui volum este foarte vie, inteligentă, vine parcă să răspundă îndemnului Papei Francisc de a ne lăsa surprinşi de Dumnezeu.

Cel care continuă să ne surprindă, chiar dacă am citit destul de mult despre viaţa şi din scrierile sale, este însuşi Monseniorul Ghika – volutele şi poezia unor exprimări care-i aparţin şi care sunt citate aici ne amintesc de desenele filigranate create tot de el (unele desene, inedite, sunt reproduse în paginile acestui volum. Un motiv de surprindere poate fi şi acela că Monseniorul Ghika a scris la rândul său o serie de Fericiri. Un singur exemplu: „Fericiţi cei ce răspândesc bucurie izvorâtă din propriile lor suferinţe”. Acribia şi inspiraţia cu care comentatorii de faţă se ridică la statura modelului lor este un alt centru de greutate al acestei cărţi.

Mai multe personalităţi înseamnă totodată mai multe perspective asupra vieţii Fericitului Vladimir Ghika. Este şi acesta un spectacol, aşa cum doamna Claudia Stan a avut inspiraţia de a aloca fiecărui intervievat una din Fericiri, care rezonează cu personalitatea respectivă, pornind apoi la un comentariu personal, tot astfel perspectiva fiecăruia asupra Monseniorului este definită de un parcurs spiritual propriu. Spre exemplu, Pr. Dan Suciu CSJ ne reaminteşte o întâmplare cutremurătoare: „în celula de la Jilava unde se afla, Monseniorul şi-a început una dintre meditaţiile la Calea Crucii, pe care o rostea împreună cu ceilalţi deţinuţi, cu cuvintele lui Iacob: «Locul acesta era sfânt, iar eu nu ştiam»”... Fiind preot şi călugăr în Comunitatea „Sfântul Ioan”, tot Pr. Dan Suciu mai reţine că „întreaga viaţă apostolică a Monseniorului era pătrunsă de spiritualitatea lui Ioan”.

Şi exemplele pot continua cu fiecare în parte dintre interlocutori, cu exemplul personal al Claudiei Stan, care pune neîntâmplător anumite întrebări, fiind ea însăşi preocupată de anume teme, cu cel care scrie aceste rânduri introductive... Tot astfel cititorul acestei cărţi va reflecta în sinea sa anumite pasaje din viaţa şi opera Monseniorului...

Pentru a rămâne în termenii „jocului” propus – cel al vederii chemate să devină perspectivă apostolică –, am mai reţinut exemplul adus de Monseniorul Philippe Brizard, un invitat-surpriză al Claudiei Stan pentru acest minunat proiect, care mărturiseşte: „Pe mine mă impresionează teribil oamenii care manifestă o blândeţe remarcabilă, ieşită din comun. Am fost de curând în India şi acolo am întâlnit o călugăriţă bretonă, Mică Soră a lui Isus, foarte în vârstă şi complet oarbă. Nu se plângea deloc de lipsa vederii, era de o amabilitate şi de o bunăvoinţă excepţională. Sigur, se bucura să întâlnească un francez, să-şi mai poată vorbi şi ea limba nativă, după atâta vreme, dar dincolo de asta reflecta o blândeţe care îţi dădea impresia unei vieţi împlinite. Mi-am zis că am văzut o sfântă.” Desigur că trimiterea la proverbiala blândeţe a Monseniorului vine instantaneu. Dar este adusă în discuţie încă o temă pentru modesta noastră intervenţie: orbirea de ordin fizic nu exclude nicidecum harisma perspectivei apostolice – şi există nenumărate exemple în întreaga tradiţie creştină. Mai sesizăm aici un inspirat legato al Monseniorul Philippe Brizard între cel orb din punct de vedere fizic şi blândeţe, o posibilă ieşire din labirintul necunoaşterii şi al păcatului. Fiindcă Iisus îl vindecă pe orbul din naştere, înainte de toate, de orbirea spirituală, apoi de orbirea fizică. Numai că vindecarea este condiţionată de credinţa omului.

Schimbând ceea ce este de schimbat, privirea apostolică cu care ne îmbrăţişează şi astăzi Monseniorul Ghika – precum o face orice sfânt – devine funcţională, operativă, cu condiţia ca şi celălalt termen al ecuaţiei, credinciosul, să i se deschidă, să fie dispus la această îmbrăţişare...

Referitor la umorul Monseniorului va mărturisi şi medicul Nicolae Cernea: „Apropo de accent, [Monseniorul] mi-a povestit, cu umorul care îl caracteriza, că la una din Liturghiile celebrate în Japonia şi-a dorit să rostească «Tatăl nostru» în japoneză şi, cum nu cunoştea această limbă, a rugat pe cineva să-i facă transcrierea fonetică, pe care el a citit-o. La final, cineva l-a întrebat consternat de ce spusese «tigrul nostru», în loc de «Tatăl nostru»: pusese greşit accentul...”

Blândeţea, umorul în relaţia cu semenii aduce de la sine lipsa fricii, iată de ce Pr. Iulian Budău, călugăr iezuit, sesizează că „Fer. Vladimir vorbeşte multe despre mysterium fascinans al lui Rudolf Otto, parcă dând uitării partea de tremens, care e cutremurare înaintea misterului dumnezeirii. E un gen de conaturalitate între fiinţa lui şi fiinţa lui Dumnezeu, care elimină frica”.

Harisma privirii apostolice te face transparent nu numai în relaţia cu Domnul ori cu sine, dar şi în relaţia cu aproapele – sunt motivele pentru care am reţinut şi afirmaţia unui creştin-ortodox, Pr. Constantin-Valer Necula: „Monseniorul e făcut transparent de convertirea lui şi prin asta te face să priveşti prin el cu cordialitate inclusiv Biserica pe care el a ales-o, Biserica Catolică, chiar dacă nu întotdeauna eşti de acord cu ea, dar şi Biserica Ortodoxă, chiar dacă nu întotdeauna eşti de acord cu ea; transparenţa Fericitului Vladimir e una care se face punte între lumi. Şi aici îmi vine în minte imaginea aceea fabuloasă, când el pleacă la mănăstirea ortodoxă de maici din Moldova şi predică, iar o maică stă în pragul bisericii să-l asculte, după care îi zice: «Nu ştiu ce-ai spus, că sunt surdă, dar cred că ai vorbit în adevăr»”...

O altă vârstă a relaţiilor dintre ortodocşi şi (greco-)catolici a adus-o, îndrăznesc să cred, şi recenta beatificarea a Monseniorului Vladimir Ghika. Fiind martor şi comentator în media, în direct, al evenimentului, am fost impresionat de această observaţie sesizată de multă lume, inclusiv prin participarea entuziastă a ortodocşilor.

Viaţa, faptele şi opera Fericitului Vladimir Ghika pot fi amintirea şi promisiunea unei alte vârste numai dacă vor fi cunoscute ca atare de cât mai multă lume. Aşa cum ortodocşii sunt de vină că nu-şi fac cunoscute, după cum merită, personalităţile Rugului Aprins, de exemplu, tot astfel catolicii sunt datori cu astfel de demersuri – iată de ce volumul propus de Claudia Stan şi de invitaţii ei este nu numai binevenit, dar şi o foarte reuşită realizare pentru care trebuie să-i mulţumim.

Să ne lăsăm însoţiţi de privirea apostolică a Fericitului Vladimir Ghika, pe măsură ce ochiul nostru îl va descoperi, treptat, în această carte împodobită cu preţioase meditaţii asupra Fericirilor!...