Cu ce idei de afaceri au vrut tinerii să obţină finanţare de la investitori

Autori: Corina Mirea , Ioana Nita 27.05.2015

Vitabox.me, aplicaţia pen­tru pasionaţii de fitness care propune planuri de suplimentare nutriţională în funcţie de obiceiurile de antrenament ale fiecărui utilizator, a fost desemnat câştigătoarea ediţiei de anul acesta a Innovation Labs – pro­gram de preaccelerare pentru strat-up-uri, la secţiunea „Best Business“. 

„Am lucrat trei luni la aplicaţie, aveam ideea, dar am început să lucrăm efectiv la ea când ne-am înscris la Innovation Labs. Nu ne-am dus pentru partea tehnică, pentru că toţi trei suntem studenţi la Automatică, ci pentru a învăţa care sunt clienţii noştri, cum ne adresăm lor, cum lansăm pe piaţă aplicaţia şi cum o monetizăm“, a spus Mihnea Spirescu, unul dintre cei trei fondatori ai Vitabox.me.