Orban: Ungaria trebuie să rămână membră UE şi NATO

Autor: Iuliana Enache 27.05.2015

Întrebat dacă va fi organizat un referendum pentru renegocierea poziţiei Ungariei în cadrul UE, Orban a declarat că Jobbik "se poate ascunde în spatele unui referendum" dar "adevărul este că Jobbik ne vrea afară din UE şi NATO". Este în interesul poporului ungar ca Ungaria să rămână membră în ambele organizaţii, a declarat el.

Parlamentarul socialist Tamas Harangozo a pus o întrebare privind remarcile făcute de fostul ambasador american, Eleni Tsakopoulos Kounalakis, care ar fi scris într-o carte publicată recent că premierul discuta periodic cu ministrul Dezvoltării, Zsuzsanna Nemeth, pentru a revizui o listă de proiecte de clădiri publice înainte de a decide care ar trebui să primească întâietate şi ce oferte să fie câştigătoare.

Harangozo l-a întrebat pe Orban dacă a participat la întâlnirile Ministerului Dezvoltării şi dacă a luat personal decizii în legătură cu licitaţiile, în special în ceea ce priveşte autostrada M4, a cărei construcţie a fost îngheţată recent din cauza suspiciunii că ar fi implicat un cartel, ridicată de Comisia Europeană.

Premierul a declarat că a participat la toate întâlnirile. El a subliniat însă că decretul ce reglementează operaţiunea Comisiei guvernamentale pentru dezvoltare naţională este public şi poate fi văzut de oricine.

Parlamentarul Jobbik Adam Mirkoczki i-a cerut lui Orban să susţină o dezbatere parlamentară privind pedeapsa capitală, iniţiată de Jobbik. Mirkoczki a subliniat că în 2012, premierul s-a raportat la principiile UE pentru a explica de ce nu ar trebui reinstituită pedeapsa cu moartea. Orban a declarat că uciderea unui tânăr vânzător în sud-vestul Ungariei a generat nemulţumire în întreaga ţară. Insistând că UE a "atacat" implementarea sentinţelor pe viaţă reale, el a afirmat că situaţia s-a schimbat. Orban a declarat că dacă Bruxelles-ul poate "forţa" o ţară să lase infractorii să se întoarcă în societate, atunci "nu ar trebui să luăm acţiuni defensive, ci să facem un pas înainte".

"Trebuie să răspundem afirmând: haideţi să avem o dezbatere despre pedeapsa capitală", a declarat Orban.