Elveţienii de la Impuls Leasing au dat finanţări de 170 mil. lei în T1

Autor: Andra Oprescu 28.05.2015
Impuls Leasing, a doua companie din piaţa leasingului financiar, controlată de grupul elveţian cu acelaşi nume, a finanţat în primul trimestru active în valoare totală de aproape 39 milioane de euro (circa 170 mil. lei), în creştere cu 59% faţa de aceeaşi perioadă a anului trecut.
 
Cea mai mare par­te a finanţărilor acor­date în primul trimestru au mers către segmentul auto. Astfel, finanţările pentru vehicule au cumulat peste 35 milioane de euro, pe acest seg­ment fiind încheiate un număr de 11.300 de contracte în perioada ianuarie-martie.