“Ieri am băgat şase filme. Am venit pentru trei zile”

“Şase am băgat ieri. Pentru trei zile am venit, cu familia. 70% din ele sunt bune. Cel mai avantajos este să îţI iei cardul cu 35 de filme”. Cristian Răcăşan, antreprenor în comerţul cu automobile din Deva, spune că în fiecare an vine la TIFF împreună cu familia.

223 de filme din 60 de ţări, 21 de locuri unde se proiectează filme – dintre care doar 6 cinematografe  propriu-zise, 65.000 de intrări în sălile de cinema, cele 12 hoteluri din centrul Clujului ocupate 100%, 200 de oameni în organizare plus 400 de voluntari, 850 de actori, regizori, scenarişti, jurnalişti invitaţi special din Europa, SUA, America Latină şi Asia. Acesta este TIFF.14 – Transilvania International Film Festival ediţia a 14-a, care se desfăşoară anul acesta la Cluj-Napoca între 29 mai şi 7 iunie.

“În anii ’80 a venit aici un ministru al culturii din Uniunea Sovietică şi ştiţi ce-a spus? Forţa maximă a Clujului este cultura. Uitaţi de industrie, faceţi din Cluj un pol cultural al României”, spune Mihai, un tânăr din Cluj care lucrează în industria farma. De unde ştii? “De la tata”, spune el.

Vorbim pe o terasă din faţa Cinema Florin Piersic, după un film documentar despre Martin Armstrong, un finanţist american care afirmă că a găsit”cifrul” pieţelor financiare, dar a ispăşit 11 ani de închisoare pentru fraudă. Este singurul film străin din festival unde este amintită…România.

Armstrong are o teorie care spune că guvernele nu o să-şi plătească niciodată datoriile şi că tot timpul emit alte titluri pentru a-şi finanţa datoriile vechi.

“Am verificat în istorie. Singura ţară din lume, de la anul 6.000 înainte de era noastră încoace, care şi-a plătit toate datoriile a fost România în anii ‘80”, spune Martin Armstrong în film, provocând râsete în sală.

“Am văzut filmul în 2014 la Festivalul Filmului Documentar de la Amsterdam şi m-am gândit că este foarte interesant în contextul actual. Obiectivul meu este să fac oamenii să gândească, să-i provoc, nu numai să-i aduc la un film bun”, spune regizorul Tudor Giurgiu, iniţiatorul şi preşedintele TIFF.

“Clujul este azi polul cultural al ţării, este un oraş eminamente intelectual. Inclusiv acest festival de film a apărut aici pentru că aici îi era locul, este o mişcare culturală puternică underground. Uitaţi-vă la Fabrica de Pensule (atelier de pictură unde s-a format în ultimul deceniu o puternică generaţie de pictori clujeni – n.red.) , uitaţi-vă la Adi Ghenie (n.red. - o stea a picturii contemporane mondiale)”, mai spune Mihai. El este clujean şi a trăit în Germania o perioadă.

Parcă am fi în discuţiile din “Cel mai iubit dintre pământeni”.

Cu 54.000 de studenti şi 300.000 de locuitori, Clujul este al doilea pol universitar al ţării, după Bucureşti, cu 2 milioane de locuitori (pe hârtie) şI 150.000 studenţi. Urmează Iaşiul, cu 51.000 de studenţi la 320.000 de locuitori.

La Cluj, aproape totul se învârte în jurul studenţilor, iar oraşul trăieşte azi din exportul de educaţie. 1.000 de studenţi francezi învaţă medicina aici.

“Vă spun, Clujul trăieşte din cultură şi educaţie. Noi exportăm cultură, ăsta e drumul”, spune Mihai.

La TIFF însă prevalează importul. Din cele 220 fr filme, 190 sunt străine. Compensează cele câteva mii de turişti străini care vin pentru TIFF. Şi nu numai.

“Cunosc executivi din Europa care îşi pun deplasările la Cluj special în această perioadă. TIFF este un moment puternic pentru oraş. În anii trecuţi, sunam antreprenori mari, şefi de companii şi îmi spuneau în şoaptă - Nu pot vorbi, sunt la Festival. Haideţi domnule director, că trebuie să semnaţi contractul la ora 4…Nu vă închipuiţi ce era. Toată lumea voia să fie la TIFF”, povesteşte Răzvan, un tânăr bancher.

Adela, recepţioneră de la Hotel Central, 34 de camere, spune că vin turişti din Germania sau Elveţia care stau 3 până la 10 zile. “Sunt rezervări făcute de anul trecut”.

Parola de wireless de la Casa TIFF, “cartierul central” al festivalului, este “filmesivoiebuna”. “Asta e atmosfera aici în timpul TIFF”, spune Paula, 25 de ani, absolventă de Psihologie la Babeş-Bolyai, care lucrează de o lună la restaurantul din cadrul Casei TIFF. Filmeşi voie bună, dar în afară de Bucureşti, Cluj şi alte câteva oraşe mari, România rurală şi a oraşelor mici e altă lume.

“La noi, la Sighişoara, nu se ştie de TIFF. I-am spus la mama ce frumos e”. Paula câştigă 1.000 de lei din care dă jumătate pe chirie. “Cu taxa pe bacşiş nu mai rămâneam cu nimic, nici nu aveam cu ce să plătesc taxiul să mă duc acasă”.

Dar ştii, în Viena sau Berlin primăria subvenţionează chiria pentru tinerii absolvenţi pentru o anumită perioadă. De ce nu ar fi şi la Cluj la fel? Cum ar fi să plăteşti 50-100 de lei pe lună? “Eu zic să nu visăm, că ne trezim la realitate şi doare”, este pragmatică Paula.