Despre dorinţe oarbe şi glorie/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea 11.06.2015

Probabil multora li se întâmplă cum mi s-a întâmplat mie: e greu să te decizi să începi să citeşti acest roman*) – înainte de toate pentru că aparţine unei literaturi mici, iar piaţa e invadată de romane mai mult sau mai puţin valoroase, ţinând de literaturi dominante, promovate cu surle şi trâmbiţe; în cele din urmă, nu ştii peste ce dai. Dar cine se încumetă să citeasc㠄Incerta glorie”, chiar şi fără o minimă documentare anterioară, descoperă o carte formidabilă – cel mai bun roman catalan, cum îl aprecia distinsul critic Sam Abrams, la recentul colocviu de literatură catalană desfăşurat la Bucureşti (un distins critic căruia „Ziarul de duminică” i-a luat un interviu în numărul din 17 aprilie). Un scriitor extraordinar şi un traducător extraordinar. Un roman scris într-o limbă admirabilă şi tradus admirabil – distinsa traducătoare ar merita un premiu pentru răsfăţul limbii din această carte. Iar cine încă nu se încumetă să deschidă această carte, copleşit de avalanşa din stivele de cărţi care îndoaie tarabele librarilor, poate afla că romanul – născut greu, refăcut, interzis de cenzura franchistă pentru „ideile eretice” şi „limbajul obscen” şi iar refăcut, publicat iniţial parţial, fără vreun ecou, dar tradus în franceză, acoperit de glorie şi în cele din urmă publicat şi în Spania în întregime şi încununat cu premii literare – este şi singurul pe care Joan Sales l-a scris, într-o viaţă care, ea însăşi, poate fi subiect de carte.

Joan Sales (1912-1983) a studiat dreptul, s-a înscris în 1928 în Partidul Comunist Catalan, l-a părăsit repede dezamăgit, a participat voluntar la războiul spaniol, nu s-a simţit în largul lui nici în armată şi a fost expulzat, iar când trupele franchiste au câştigat războiul, a plecat în exil în Franţa, Haiti şi Mexic. În 1948, revine în Catalonia, se dedică activităţii de editor de literatură în limba catalană (interzisă la orice nivel oficial), pe care o considera un factor esenţial în refacerea identităţii naţionale.

S-a scris destul de mult despre perioada republicilor spaniole, a războiului civil, internaţionalizat, inclusiv despre Catalonia acelor ani. Multe dintre aceste cărţi, unele de autori celebri, precum George Orwell, au fost traduse şi în română. Niciuna însă nu se compară cu „Incerta glorie”. Un roman în mare parte din scrisori adresate de cei trei eroi – doi băieţi şi o fată, prieteni, colegi de facultate, aruncaţi în locuri diferite de războiul care le spulberă toate iluziile despre o societate cum şi-o doresc şi despre gloria personală şi care ajung să nu se mai ştie, după ce ajunseseră să se urască.

Autorul însuşi se confesează: „«The uncertain glory of an april day...» Orice pasionat de Shakespeare cunoaşte aceste cuvinte – şi, dacă ar trebui să rezum romanul meu într-un singur rând, nu aş face-o altfel.

Există un moment în viaţă în care parcă ne-am trezi dintr-un vis. Am încetat să fim tineri. Era limpede că n-o să putem fi veşnic; ce însemna a fi tânăr? Ma jeunesse ne fut qu'un tenebreux orage, zice Baudelaire; poate orice tinereţe a fost, este, va fi. O furtună întunecată brăzdată de fulgere de glorie – incertă glorie –, într-o zi de aprilie...

O dorinţă oarbă ne pune în mişcare în timpul acelor ani zbuciumaţi şi dificili; căutăm, conştient sau nu, o glorie pe care nu am şti s-o definim. O căutăm în multe lucruri, dar mai ales în iubire – şi în război, dacă războiul ne iese în cale. Acesta a fost cazul generaţiei mele.

Setea de glorie devine, în anumite momente din viaţă, dureros de arzătoare; o sete cu atât mai arzătoare cu cât gloria de care suntem însetaţi este mai incertă; vreau să spun, mai enigmatică. Romanul meu încearcă să surprindă asemenea momente prin unele din personajele lui. Cu ce rezultat? Nu eu sunt cel ce trebuie să o spună.”

Războiul descris de Sales este unul absurd: „am fost republicani fiindcă zona în care ne aflam, ai cărei fii eram, era republicană; de-am fi fost fiii celeilalte, am fi fost de partea ei. Au fost, da, unii care au trecut dintr-o parte în alta şi invers.”

Un război în care „oricine ar câştiga, eu am pierdut”. Şi în care îşi imaginează ce va urma la sfârşitul luptelor: „Cel mai rău la războaie e că pe urmă se scriu romane; despre ăsta or să se scrie unele ultraidioate, ultrasiropoase şi ultradeocheate: or să apară tineri eroi minunat de neînfricaţi, fetiţe angelice minunat de chipeşe.” Joan Sales scrie exact opusul!

Straniu este că, oricâte lupte s-ar descrie, războiul din romanul lui Sales rămâne multă vreme o bizară abstracţie, personajele discută mai degrabă la nesfârşit despre el. „Ne beam cafeaua şi ne aruncam în interminabile discuţii ideologice; erau printre noi reprezentanţi ai celor mai ireconciliabile tendinţe, anarhişti, republicani de centru şi de stânga, social-democraţi, separatişti, comunişti. Cei din urmă – o grămadă de varietăţi şi calibre, stalinişti, troţkişti, catalanişti-proletari şi-ncă unii, care condamnau atomizarea marxismului, cum spuneau, în secte aflate în duşmănie de moarte şi întemeiaseră alta, de «unificare dialectică». Mereu pe buze cu dialectica lui Hegel, teza, antiteza, ei voiau să fie sinteza. Poate cel mai singular dintre grupurile comuniste care veneau la întâlnirile noastre era cel format din băiatul slab înalt, blond, Orfila îl chema, şi din cel gras, scund, brunet, Bracons; Orfila şi Bracons nu erau de acord cu niciun alt grup, nici măcar cu cel al unificării dialectice; militau pentru un conglomerat sintetic de marxism şi freudism, căci, după ei, materialismul economic al lui Marx trebuia completat cu materialismul sexual al lui Freud.”

Oamenii obişnuiţi trăiesc dincolo de facţiunile politice, nu le înţeleg şi pare nici să nu-i intereseze cu adevărat. Sales e mai preocupat de descrierea atmosferei vieţii zilnice, personale, decât de încercarea de a explica politica. Romanul nu este un document istoric şi, deşi există nenumărate secvenţe care reflectă războiul, atenţia e mai degrabă pe evoluţia caracterelor.

Un roman cu eroi şi anti-eroi, cu caractere ferme şi caractere ambigue, toate memorabile, cu falii între generaţii, cu eşecuri înşirate ca pe aţă, în toate planurile, cărora tinerii nu ştiu să le vină de hac, în care, de la un punct încolo, cobori ca într-o magmă incandescentă, care te lasă să respiri şi nu te ucide, dar abia te lasă să vezi realitatea unui război în interiorul altul război, totul copleşind, fără speranţă.

 

*) Joan Sales Incerta glorie, Editura Meronia. Biblioteca de cultură catalană. Traducere din limba catalană şi cuvânt-înainte de Jana Balacciu-Matei