Bursa vrea să-i readucă în piaţă pe „cuponari“, care au acţiuni de 350 mil. euro uitate la Depozitar

Autor: Radu Bostan 11.06.2015
Acţiuni în valoare de circa 350 milioane de euro, dobândite în timpul programelor de pri­va­tizare în masă, sunt „parcate“ la Depo­zi­tarul Central, într-un registru al „inves­ti­to­rilor“ care nu au conturi la firme de brokeraj şi nici măcar conturi la bancă. Depozitarul şi Bursa de Valori Bucureşti vor să-i trezească la viaţă pe „cuponari“ şi să-i facă să-şi elibereze acţiunile în piaţă.
 
În jur de 9 milioane de români apar în evi­den­ţele Secţiunii I a registrului Depozitarului Central, adică figurează ca având acţiuni la firmele listate (sau cele între timp delistate), însă nu le deţin prin intermediul niciunei firme de brokeraj. Dintre aceştia, cam 4 milioane au conturi bancare, astfel că pot încasa dividende, în timp ce restul de 4-5 milioane probabil că nici nu mai ştiu că sunt de fapt investitori.
 
După adoptarea legii privind desfiinţarea RASDAQ, bursa vrea să mai rezolve una dintre problemele istorice ale pieţei locale de capital şi să închidă „dosarul cuponarilor“.