Afacerile celui mai mare producător de mobilă se apropie de 600 mil. lei

Autori: Cristina Belu , Ioana David 11.06.2015
Aramis Invest, cel mai mare producător local de mobilă, a înregistrat o creştere de 4% a afacerilor anul trecut până la 567 mil. lei (128 mil. euro), în timp ce profitul net s-a contractat cu 15% până la 24,8 mil. lei (5,6 mil. euro).
 
Fabrica din Baia Mare a continuat trendul ascendent al cifrei de afaceri din ultimii şapte ani, însă ritmul a încetinit în 2014. Evoluţia vânzărilor de anul trecut a fost sub ţinta companiei, care anunţa că ritmul mediu anual va fi de peste 10%, după o consolidare a businessului care a avut loc în 2013.
 
Aramis este cel mai mare exportator local de mobilă, iar potrivit datelor ZF este şi cel mai mare furnizor local al suedezilor de la IKEA, care cumpără mobilă şi diferite decoraţiuni de la 40 de producători locali.
 
Informaţia potrivit căreia Aramis este furnizor al IKEA nu a fost confirmată, dar nici infirmată de reprezentanţii companiei.