Studiu comandat de ANIS: Valoarea totală a pieţei de soft şi servicii de IT generată de companiile cu operaţiuni în România, inclusiv exporturile, va ajunge la 3,8 mld. € în trei ani

Autor: Ioana Nita 11.06.2015

Valoarea totală a industriei de software şi servicii IT a ajuns anul trecut la o valoare de 2,42 mld. euro, în creştere cu 13% faţă de 2013, însă potenţialul este mult mai mare, existând cerere pentru a ajunge la venituri de 6-7 mld. euro în următorii 3 ani, însă nu şi resursele necesare pentru realizarea acestora.

„Dacă România ar putea să pună la dispoziţie resursele şi compe­ten­ţele necesare, ar exista proiecte şi cerere pen­tru export (de software şi servicii IT – n.red.) de 2-4 miliarde de euro. Iar pe piaţa locală, dacă s-ar utiliza fondurile europene corect, transparent şi la întreaga capacitate – care ar putea fi folosite pentru informatizare şi automatizare de procese, pentru transformarea modului în care sunt administrate instituţiile statului, plus fonduri locale publice, s-ar putea ajunge în 2018 la venituri totale de 6-7 miliarde euro, nu de 3,8 miliarde euro“.