"Copiii nedoriţi" ai băncilor: ce nume de cod au neperformantele, creditele de care încearcă să scape instituţiile de credit

Autor: Ciprian Botea 11.06.2015

Saturn, Ariadne, Henri, Donau sau Gabriel sunt numele de cod ale principalelor proiecte de vânzare de credite neperformante ale băncilor locale, în timp ce în ţările din regiune operaţiunile de acest fel au primit nume de cod precum Dinara sau Charlotte.

BCR a vândut la finalul anului trecut neperformante de 400 mil. euro sub numele de cod Saturn, iar în prezent a scos pe piaţă peste 3 mld. euro, în cadrul unei operaţiuni denumite Neptun.

Piraeus a vândut 200 mil. euro către Kruk într-un pachet denumit Henri (prenume franţuzesc), în timp ce ungurii de la MKB au vândut vehiculul prin care administra neperformantele de pe piaţa locală către cehii de la APS printr-o operaţiune denumită Gabriel.

Bank of Cyprus a încercat să vândă credite performante şi neperformante de 500 mil. euro prin proiectul Ariadne (personaj din mitologia greacă), dar tranzacţia a eşuat.