Dafora a pierdut jumătate din valoare după cererea insolvenţei

Autor: Radu Bostan 16.06.2015

Acţiunile companiei de foraj şi construcţii Dafora Mediaş (simbol bursier DAFR), controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean, au scăzut pe bursă cu 53% în cele două săptămâni de la decizia firmei să ceară protecţie faţă de creditori prin deschiderea procedurii de insolvenţă. După ce în şedinţa de ieri acţiunile DAFR s-au prăbuşit cu 14,1%, până la 0,007 lei/acţiune, Dafora mai valorează pe piaţă 7,3 milioane de lei, faţă de 15,6 milioane de lei la închiderea şedinţei pe 2 iunie. O zi mai târziu, pe 3 iunie, vestea că firma îşi cere insolvenţa a provocat o vânzare masivă a titlurilor DAFR, care au scăzut timp de trei zile consecutiv cu peste 14%, maximul variaţiei zilnice permise. De la raportul-şoc al firmei, investitorii au tranzacţionat peste 33 milioane de acţiuni ale Dafora, echivalent cu aproape 3,5% din capital. Cererea de insolvenţă a companiei va fi discutată pe 18 iunie de Tribunalul Sibiu, până atunci acţiunile Dafora fiind în continuare libere la tranzacţionare.