Skin Media vine şi cu televizoare sub brandul Utok

Autor: Adrian Seceleanu 17.06.2015

Skin Media, unul dintre cei mai mari distribuitori IT&C de pe piaţa locală, cu afaceri de 180 mil. lei în 2014, a lansat şi televizoare sub brandul propriu Utok, utilizat până acum pentru a comercializa produse precum tabletele PC şi smartphone-urile.

„Prin lansarea gamei de televizoare Utok, dorim să oferim fiecărui român posibilitatea de a se bucura de avantajele televiziunii digitale: fiecare televizor este echipat cu tuner DVB-T2 şi soluţii multiple de conectivitate”, a declarat Cristina Bartan, marketing manager pentru brandul Utok. Compania a lansat şase modele de televizoare, cu diagonale ale ecranului între 55 şi 102 cm, şi preţuri între 699 lei şi 1.399 lei.