Symela Touchtidou, jurnalistă greacă: „Cele cinci luni de negocieri i-au adus la capătul puterilor pe greci”

Autori: Andreea Neferu , Luiza Chiroiu 18.06.2015

După cinci luni de negocieri cu creditorii internaţionali, grecii nu ştiu dacă îşi vor mai primi salariile şi pensiile de la un guvern care nu a reuşit să plătească la timp o tranşă de bani către FMI, dar pe care îl susţin în continuare, şi se grăbesc să-şi scoată banii din băncile ţinute în viaţă de zona euro, a spus pentru ZF Symela Touchtidou, jurnalistă din Grecia care lucrează pentru Euronews.

„Cele cinci luni de negocieri i-au adus la capătul puterilor pe oamenii din Grecia. Cum falimentul bate la uşă, oamenii aleargă la bănci pentru a-şi retrage depozitele”, a afirmat Touchtidou.

Retragerile de numerar din băncile greceşti din perioada decembrie 2014-aprilie 2015 însumează 29,4 miliarde euro, potrivit datelor publicate de banca centrală a Greciei, ceea ce înseamnă că sistemul bancar elen este „la mila” Băncii Centrale Europene, care îl finanţează prin facilitatea de urgenţă ELA, potrivit jurnalistei din Grecia.

Guvernul de la Atena nu a plătit tranşa de 300 milioane euro pe care trebuia să o achite către FMI la începutul lui iunie. Grecia a cerut comasarea celor patru tranşe pe care trebuie să le returneze către FMI în iunie într-o singură plată, de 1,5 miliarde euro, pe care să o facă la finalul lunii.

Premierul Alexis Tsipras şi ministrul de finanţe Yanis Varoufakis au spus de mai multe ori în ultimele luni că preferă să plătească salariile şi pensiile către populaţie decât să returneze datoriile către creditorii externi, însă grecii sunt tot mai neliniştiţi de gândul că ar putea să nu-şi primească banii. 

„Cum timpul este pe sfârşite, căci finalul lunii iunie înseamnă şi finalul actualului program şde bailoutţ, toate discuţiile sunt despre ce va aduce viitorul. Oamenii sunt tot mai agitaţi. Angajaţii din sectorul bugetar şi pensionarii se întreabă dacă vor fi suficienţi bani la finalul lunii pentru salarii şi pensii”, a explicat Touchtidou.

Grecii continuă să susţină partidul de extremă dreaptă Syriza, care a preluat conducerea ţării în ianuarie, majoritatea considerând că executivul elen face tot ce poate pentru a ajunge la un acord cu creditorii internaţionali – FMI, Comisia Europeană şi BCE.

„Pentru prima oară, 3 din 10 greci spun că ne-ar fi mai bine dacă am ieşi din zona euro”, a spus Touchtidou.