Afacerile Soceram Câmpina au stagnat anul trecut, la fel şi pierderile

Autor: Ioan Dornescu 22.06.2015
Producătorul de materiale de construcţii Soceram Câmpina, unul dintre cei mai mari jucători de profil cu ac­ţionariat românesc, a încheiat anul tre­­cut cu o cifră de afaceri de 120,8 milioane lei (27,4 mil. euro), similară cu cea din 2013, însă „hemoragia“ pierderilor a continuat, rezultatul negativ menţinându-se la aproximativ 15 milioane lei (3,4 milioane euro), potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe.
 
În perioada 2012 - 2014, cu rulaje anuale care au depăşit nivelul de 100 milioane lei, producătorul de materiale de construcţii a adunat pierderi cumulate de peste 50 mil. lei. Ultimul an cu profit pentru Soceram a fost 2011, cu un nivel al câştigului de doar 0,1 milioane lei.