Brandurile româneşti de modă faţă în faţă cu criza şi cu expansiunea străinilor: trei insolvenţe şi un faliment
Criza financiară şi expansiunea agresivă a brandurilor străine în frunte cu Zara, H&M şi Deichmann au „măturat“ piaţa locală de îmbrăcăminte şi încălţăminte, primele capete care au picat fiind cele ale retailerilor români care au ales să intre în insolvenţă. În unele cazuri însă finalul a fost falimentul şi nu restructurarea.
„Cred că au fost doi factori decisivi care au dus la intrarea în insolvenţă a brandurilor româneşti. Pe de-o parte în sectoare precum auto sau modă este evidentă preferinţa consumatorilor pentru produse venite din afară care au o imagine mai bună pe piaţa locală. În al doilea rând, putem pune situaţia pe seama lipsei de experienţă a antreprenorilor români în a construi un brand“, afirmă analistul economic Aurelian Dochia. El adaugă faptul că aceştia nu au beneficiat nici de resursele financiare, dar nici de cunoştinţele necesare dezvoltării unui brand care să aibă acoperire europeană. „Acum, nu mai trebuie să construieşti un brand doar pentru România pentru că piaţa europeană este puternic integrată, vorbim de o economie globalizată. Trebuie ca antreprenor să ştii că vei avea concurenţă puternică încă de la primii paşi.“ Analistul este de părere că aceşti antreprenori nu ar trebui să renunţe după primul eşec, ci ar trebui să meargă mai departe cu noi idei de business până când vor reuşi să construiască un brand puternic şi stabil.