Topul traderilor de cereale. Rocadă la vârf între giganţii americani

Autor: Ioan Dornescu 25.06.2015
Americanii de la Cargill şi ADM (fosta Alfred Toep­fer) au făcut anul trecut din nou schimb de poziţii în topul celor mai mari traderi agricoli din România, primii reuşind să revină pe prima poziţie la mustaţă, cu un avantaj de „doar“ 20 mil. lei, în contextul în care rulajul fiecăruia s-a plasat la peste 2,3 mld. lei.
 
Cei doi giganţi îşi dispută de mai mulţi ani supremaţia pe această piaţă, iar în 2014 compania Cargill Agricultură a redevenit lider, după o reducere de 3,5% a afacerilor, la 2,32 mld. lei, în contextul în care ADM Trading a raportat o scădere mai abruptă a încasărilor, de peste 18%, până la 2,3 miliarde lei.
 
Pe de altă parte, pierderile Cargill s-au adâncit în 2014, majorându-se de aproape 3 ori, până la 89 mil. lei, în vreme ce rivalii de la ADM şi-au majorat de două ori şi jumătate câştigul, la 51,8 mil. lei, echivalentul unei marje de 2,2%.