O enciclică dedicată ecologiei/ de Marius Vasileanu

Autor: Marius Vasileanu 25.06.2015

Întâmplarea face să fi fost la Roma exact în zilele în care s-a lansat oficial ultima enciclică papală, intitulată „Laudato si despre grija pentru casa noastră comună”. Cu acest prilej am observat din nou, dar de foarte aproape, că Vaticanul ştie să-şi promoveze evenimentele, iar acesta este unul excepţional prin gravitatea temei – ecologia –, prin responsabilitatea şi prin rafinamentul abordării.

Voi reaminti că numele „enciclică” provine din limba greacă, fiind tradus prin „scrisoare circulară” (en kýklos, „în cerc”). Începând din anul 1740, când a fost difuzată prima astfel de scrisoare, emisă de Papa Benedict al XIV, au fost lansate peste 300 de asemenea scrisori, aceasta fiind cea de a doua care-i aparţine Papei Francisc.

Voi profita mai jos de traducerea şi prezentarea făcută de redacţia română de la Radio Vatican pentru a schiţa o introducere la acest document, pentru ca într-o intervenţie viitoare  să revin mai pe larg, sper, asupra conţinutului enciclicei. Titlul, Laudato si’ este în italiana de sec. XIII, dialect folosit în regiunea Umbria. Este o laudă („Lăudat să fii, Domnul meu...”), fragment din celebrul imn „Cântarea creaturilor” scris de Sfântul Francisc din Assisi. Simpatia actualului papă pentru Sf. Francisc din Assisi, al cărui nume şi l-a ales odată ajuns pe scaunul lui Petru este o evidenţă.

Aşa cum a observat multă lume, tocmai prin gravitatea temei, care presupune responsabilitatea tuturor pământenilor, de această dată Vaticanul se adresează nu doar catolicilor. Un fapt semnificativ este şi prezenţa la evenimentul lansării oficiale a reprezentantului Patriarhiei Ecumenice, prin ÎPS Ioannis Zizioulas, Mitropolitul ortodox de Pergamon. Nu este prima dată când Patriarhul de la Constantinopol pledează pentru ecologie. Am scris şi la această rubrică despre amplele acţiuni dedicate ecologiei ale actualului Patriah Ecumenic Bartolomeu, regăsindu-se şi la acest capitol pe un teren comun cu Papa Francisc.

Au mai fost prezenţi la lansarea oficială a enciclicei Cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical „Dreptate şi Pace”, Prof. Hans Joachim Schellnhuber, fondator şi director al Potsdam Institute for Climate Impact Research, Carolyn Woo, preşedinte al Catholic Relief Services şi fost decan al Mendoza College of Business, din cadrul Universităţii Notre Dame din Statele Unite ale Americii.

Dar şi Vaticanul are deja o tradiţie în abordarea temelor ecologice, se precizează chiar în actuala enciclică, prin Paul al VI-lea, prin Ioan Paul al II-lea, prin Benedict al XVI-lea...

Cele şase capitole mari ale documentului se intitulează: (1) Ce se întâmplă cu casa noastră comună; (2) Evanghelia creaţiei; (3) Rădăcina umană a crizei ecologice; (4) Ecologia integrală; (5) Linii de orientare şi de acţiune; (6) Educaţie şi spiritualitate ecologică.

Iată şi un elocvent pasaj introductiv în care Papa Francisc descrie conţinutul şi mizele acestei enciclice: „În primul rând, doresc să fac o scurtă trecere în revistă a diferitelor aspecte ale crize ecologice actuale pentru a culege roadele cele mai bune ale cercetării ştiinţifice disponibile astăzi, pentru a ne lăsa atinşi în profunzime de acestea şi pentru a oferi o bază concretă a parcursului etic şi spiritual care urmează. Pornind de la această privire de ansamblu, voi relua câteva argumentări care provin din tradiţia iudeo-creştină, pentru a oferi o mai mare coerenţă angajamentului nostru creştin în favoarea mediului. Apoi voi încerca să ajung la rădăcinile situaţiei actuale, aşa încât să notăm nu doar simptomele acesteia, dar şi cauzele sale cele mai profunde. Astfel vom putea propune o ecologie care, în diferitele sale dimensiuni, să integreze locul specific pe care fiinţa umană îl ocupă în această lume şi relaţiile ei cu realitatea înconjurătoare. În lumina acestei reflecţii aş dori să propun câteva direcţii ample de dialog şi de acţiune care să implice atât fiecare persoană cât şi politica internaţională. În fine, întrucât sunt convins că orice schimbare are nevoie de motivaţii şi de un parcurs educativ, voi propune câteva itinerarii de maturizare umană inspirate din tezaurul experienţei creştine.”

Finalul enciclicei conţine două rugăciuni, una cu o largă adresabilitate „pe care o putem rosti toţi cei care credem într-un Dumnezeu creator atotputernic”, alta destinată creştinilor pentru ca „să ştim să ne asumăm angajamentele faţă de creaţie pe care ni le impune Evanghelia.”

Indubitabil, pledoaria papală este pentru o „ecologie integrală” care să pornească dintr-o perspectivă spirituală, precum în următorul exemplu: „Pentru cel care crede, lumea nu se contemplă din afară, ci din interiorul ei, recunoscând legăturile prin care Tatăl ne-a unit cu toate celelalte fiinţe. În plus, ducând la creşterea capacităţilor particulare pe care Dumnezeu le-a dat fiecărui credincios, convertirea ecologică duce la dezvoltarea creativităţii şi entuziasmului”; sau un alt exemplu: „trupul nostru se situează într-o relaţie directă cu ambientul şi cu celelalte fiinţe vii. Acceptarea propriului trup ca dar al lui Dumnezeu este necesară pentru a primi şi a accepta lumea întreagă ca dar al Tatălui şi casă comună; în schimb, o logică de dominare a trupului se transformă într-o logică, uneori subtilă, de stăpânire”...

Este o nouă „invitaţie urgentă de a reînnoi dialogul asupra modului în care făurim viitorul planetei” – aceasta ar putea fi ideea cheie a enciclicei papale dedicate ecologiei. Să sperăm că bunele ecouri de până acum ale acestei noi enciclice vor fi urmate şi de fapte, mai ales la nivel economic şi politic.