​Raiffeisen are 50 mil. euro de la FEI pentru a credita IMM-uri

Autor: Liviu Popescu 26.06.2015

Raiffeisen Bank, instituţie de credit aflată pe locul patru în sistemul bancar, va putea acorda împrumuturi de 50 de milioane de euro (echivalentul a 220 mil. lei) în cadrul iniţiativei JEREMIE, destinată înteprinderilor mici şi mijlocii (IMM), ca urmare a unui acord semnat cu Fondul European de Investiţii (FEI). Banca a mai luat 40 de mil. euro în ianuarie anul trecut.

Creditele au fost acordate pentru finanţarea capitalului de lucru şi pentru investiţii.

Raiffeisen nu a precizat care este nivelul standard al dobânzii percepute pentru astfel de finanţări, dar în medie IMM-urile se împrumută de la bănci cu costuri de 8-10% pe an.

Creditele pentru investiţii pot fi acordate pe maximum zece ani, iar cele pentru finanţarea capitalului de lucru pe maximum trei ani. Firmele nu plătesc niciun comision pentru garanţia primită.