Papalekas atrage o finanţare de 45 mil. euro pentru a finaliza turnul Bucharest One şi pentru achiziţii sau alte proiecte

Autor: Andreea Neferu 30.06.2015

Compania de investiţii imobiliare Globalworth, fondată şi condusă de omul de afaceri Ioannis Papalekas, a obţinut o facilitate de finanţare pe termen scurt de 45 de milioane de euro de la grupurile Oak Hill şi York Capital, controlate de investitori americani, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei. Globalworth a mai luat în urmă cu trei luni o finanţare pe termen scurt de 55 de milioane de euro de la cele două grupuri.

Noua facilitate atrasă de firma lui Papalekas vine în contextul în care Globalworth ar putea finanţa cu aceşti bani fie construcţia turnului de birouri Bucharest One, aflat lângă staţia de metrou Aurel Vlaicu din Capitală, fie pentru plata unei clădiri de birouri din proiectul Green Court, pe care a achiziţionat-o în toamnă de la suedezii de la Skanska, aflată tot în zona Barbu Văcărescu-Floreasca. Tranzacţia pentru preluarea acestei clădiri se ridică la 44 de milioane de euro