Ministrul energiei: Nu vom accepta listarea la bursă a Hidroelectrica în insolvenţă

Autori: Radu Bostan , Carol Dan 06.07.2015

Listarea Hidroelectrica înainte de ieşirea din insolvenţă, idee avansată de administratorul judiciar Remus Borza, este respinsă categoric de guvern, pe motiv că oferta s-ar închide la un discount faţă de valoarea reală a companiei.

De cealaltă parte, administratorul judiciar susţine că o pauză prea lungă între ieşirea din insolvenţă şi listarea pe bursă va expune Hidroelectrica riscului reactivării contractelor păguboase care au adus-o în această situaţie.

Existenţa şi persistenţa în spaţiul public a acestei teme, listarea rapidă a Hidroelectrica, demonstrează însă interesul uriaş al investitorilor într-o companie foarte profitabilă şi plină de cash, care îşi permite să practice o politică generoasă de dividend.

„Nu vom accepta în niciun caz listarea la bursă a Hidroelectrica în timp ce este încă în insolvenţă, pentru că am obţine un preţ mult prea mic“, a declarat Andrei Gerea, ministrul energiei, într-o conferinţă la Brăila. Anterior, guvernul şi-a exprimat poziţia pe acest subiect prin vocea primului-ministru Victor Ponta, care şi-a manifestat dezamăgirea că procesele Hidroelectrica avansează foarte lent, întârziind ieşirea din insolvenţă şi listarea pe bursă a companiei. În declaraţiile sale, Ponta plasa cronologic listarea Hidroelectrica după încheierea procedurii de reorganizare.