Matei Păun, BAC Investment: Nu văd această megacatastrofă despre care vorbeşte toată lumea dacă Grecia iese din zona euro

Autor: Liviu Popescu 05.07.2015

Implicarea votului democratic în problema datoriei statului elen a fost binevenită, iar în cazul ieşirii Greciei din zona euro ţara va trece prin momente dificilă, dar nu va fi în niciun caz o catastrofă, consideră Matei Păun, managing partner al BAC Investment.

“Abordarea Greciei este una corectă şi de bun simţ. Implicarea votului democratic în această problemă este binevenită. În cel mai rău caz, Grecia iese din zona euro, revine la drahmă şi îşi vede de drumul ei. Va trece prin momente dificile, însă fundamental zona euro va rămâne. Nu văd această megacatastrofă despre care vorbeşte toată lumea.”

El mai spune că ameninţarea privind o catastrofă iminentă dacă Grecia iese din zona euro este o problemă falsă, stimulată de anumite interese. “Băncile care au de pierdut enorm împing lucruruile în favoarea lor.”