Ce mai înseamnă în lumea de azi independenţa economică? De fapt, unde începe şi unde se termină libertatea?

Autor: Iulian Anghel 06.07.2015

"Cred că în acest moment toţi adversarii dezvoltării, prosperităţii şi independenţei noastre economice sunt în stare de orice ca să blocheze aplicarea măsurilor din Cod! (noul cod fiscal – n. red.) Fac un apel la toţi românii de bună credinţă să facem front comun împotriva oricăror asemenea tentative evident împotriva interesului nostru ca ţara şi societate!", a scris Victor Ponta pe contul domniei sale de Facebook, săptămâna trecută.

Trimiterea domniei sale este explicită: toţi cei care au obiecţii şi observaţii faţă modificarea Codului fiscal sunt “adversarii” prosperităţii şi independenţei noastre economice.

Cine sunt aceştia? Premierul nu-i numeşte, dar noi îi putem identifica. În primul rând Comisia Europeană. Comisia a susţinut că reducerea TVA de la 24% la 19% însoţită de celelalte măsuri fiscale vor lăsa bugetul pe un deficit greu de acoperit. În al doilea rând FMI care are aceleaşi obiecţii, dar FMI are o voce mai moale pentru că şi-a văzut sacii în căruţă - aproape toţi banii sunt daţi înapoi din colosalul împrumut luat de România în primăvara lui 2009. În al treilea rând, dar nu în ultimul, Consiliul fiscal şi BNR care au avut obiecţii la reducerile fiscale, pe acelaşi motiv: nu există suficiente resurse de acoperire a golurilor rezultate din reducerile de taxe astfel încât România să nu intre în zona de “deficit excesiv”.

Dar nu la instituţiile din România s-a referit premierul. Pentru că nu s-a găsit încă premier în România să aibă curajul să înfrunte BNR, iar pe Consiliul fiscal, instituţie pe care ar trebui să o consulte cât mai des posibil pentru că îi oferă expertiză gratis, dl Ponta nu dă doi bani.

Prin urmare, “adversarul” identificat de premier nu poate fi decât Comisia Europeană.

Oricât ar părea de paradoxal ca premierul Ponta să identifice Comisia Europeană şi UE între adversarii independenţei economice a României, acest lucru nu trebuie să ne mire. Faptul că nu greşim în această apreciere şi că premierul nu vorbeşte în “cimilituri” o arată poziţia domniei sale de astăzi faţă de situaţia din Grecia de după referendum: "Îi detest pe talibanii sau măcelarii sociali care demonizează un popor doar pentru că uneori îndrăzneşte acel popor să aibă altă părere decât ei”.

Cine sunt talibanii, dl Ponta ne lasă, ca de fiecare dată, pe noi să ghicim.

Că premierul Ponta seamănă în declaraţii cu domnii Tsipras şi Orban poate fi doar întâmplător. Ar fi foarte simplu însă să judecăm partizan o aserţiune a premierului român care pare, la rându-i, partizană. Ar fi foarte simplu să spunem, reductionist, că, de vreme ce premierul român provine dintr-un partid de stâng, va fi alături, fără obiecţii, de partidul de stânga aflat ca cârma Greciei.

În fapt, eu cred că este vorba despre ceva mult mai serios. Este vorba despre “libertatea” sau lipsa ei în sânul Uniunii Europene. Sau mai precis despre libertatea simţită ca jug.

Este tardiv acum a critica felul în care s-au luat măsurile de relaxare fiscală în România. În opinia mea ele sunt primul pas spre introducerea cotelor progresive de impozitare a veniturilor şi spre majorarea cotei de impozitare a profitului. Dar asta este o poveste viitoare, deocamdată guvernul de la Bucureşti şi premierul sunt stânjeniţi de obiecţiile Comisiei Europene la actualele măsuri fiscale. De fapt, nu sunt doar “stânjeniţi”, ci şi constrânşi să respecte nişte regului ce derivă din statutul României de membru al UE.

Cazul Greciei este primul pas spre spulberarea regulilor în UE, dacă Grecia rămâne în zona euro. Nişte oameni s-au adunat odată şi au fixat nişte reguli, oricare sunt ele. Iar poporul zice nu! Iar poporul are dreptate pur şi simplu. Mereu. Fără justificare.

Între reguli sunt cele de datorie şi deficit. Nu a reproşat nimic altceva României Comisia Europeană, doar că, în urma reducerilor fiscale, va depăşi regulile stabilite pentru deficit. Ce spune premierul român? Atentat la independenţa economică! O independenţă economică la care România a admis să renunţe, în parte, în momentul în care a intrat în clubul UE. Constrângere pe care acum elita politică de la Bucureşti nu o mai recunoaşte. La fel ca în Grecia. Ce poţi să zici? Păi mare lucru nu. Ia zi-i poporului că nu mai reduci TVA că nu vrea UE!

Această neînţelegere poate fi mai periculoasă decât episodul grec. Probabil că aici, la nivelul de acum, se va opri extinderea zonei euro pentru multă vreme. Nimeni nu va primi o ţară în zona euro când premierul ţării respective dă cu biciul în cei care atentează la “independenţa” ei economică. Asta este UE, de fapt. O sclavie slobodă. De care mulţi prea mulţi dau semene că s-au plictisit.