Fox anunţă data lansării pentru sezonul zece din serialul "Dosarele X" cu un nou teaser. VIDEO

Autor: Patricia Marinescu 08.07.2015

În trailerul prezentat marţi de Fox, fanii serialului îi pot zări într-o singură imagine pe Fox Mulder (David Duchovny) şi Dana Scully (Gillian Anderson) din zilele noastre.

 

otodată, televiziunea Fox a anunţat că numărătoarea inversă, prin maratonul "Dosarele X", a început deja, iar poveştile noilor episoade sunt ţinute secrete. Episoadele celui de-al zecelea sezon vor fi difuzate în serile de luni, la televiziunea Fox.

În luna martie a acestui an, Fox a anunţat oficial reluarea serialului cu un sezon de şase episoade, avându-l pe Chris Carter drept producător executiv. Filmările pentru această serie-eveniment au început în luna iunie, în Vancouver, Canada.

Alături de Duchovny şi Anderson, vor sta Mitch Pileggi, care şi-a confirmat prezenţa în noul sezon al serialului în luna aprilie, întruchipându-l pe Walker Skinner, şeful FBI, dar şi William B. Davis în rolul lui "The Smoking Man".

Proiectul "Dosarele X", difuzat pe parcursul a nouă sezoane, s-a impus iniţial ca serial TV, în anii '90. În 1998, a apărut primul lungmetraj inspirat din serialul TV, "Dosarele X: Înfruntă viitorul/ The X Files: Fight the Future", în regia lui Rob Bowman, urmat de un al doilea film pentru marile ecrane, "Dosarele X: Vreau să cred", de Chris Carter, lansat în 2008.

Serialul "Dosarele X" a avut un succes atât de mare, încât a generat, în afară de cele două filme pentru marele ecran, un spin off TV despre Lone Gunmen, partenerul uşor ciudat al personajului Fox Mulder, o serie de reviste de benzi desenate şi un board game.