Cel mai mare trader privat de energie tocmai a spulberat pragul de 0,5 mld. euro după o creştere peste aşteptări

Autor: Roxana Petrescu 14.07.2015
Tinmar Ind, cel mai mare trader privat de energie electrică local, con­tro­lat de omul de afaceri Augustin Oancea, a ajuns anul trecut la peste 2,4 miliarde de lei (545 de milioane de euro), cifra de afaceri înregistrată fiind peste aşteptări.
 
Compania a bifat astfel un salt de peste 40% comparativ cu afacerile din 2013 şi s-a situat peste buget în contextul în care reprezentanţii Tinmar Ind estimau la începutul anului trecut un business de 2,13 mld. lei.
 
Unul dintre factorii care au stat la baza creşterii cifrei de afaceri a companiei a fost comercializarea unui volum mai mare de electricitate pe o piaţă în care preţul mediu spot al energiei electrice a rămas aproape neschimbat.