Afacerile americanilor de la Cisco au scăzut cu 2,8% în 2014, la 19 mil. lei

Autor: Ioana Nita 14.07.2015

Grupul american Cisco Systems, cel mai mare producător de echipamente de reţea din lume, a înregistrat anul trecut pe plan local afaceri de 19 milioane de lei, în scădere uşoară, -2,8%, faţă de 2013, potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe. Profitul net al subsidiarei locale a crescut însă în 2014 cu aproape 13% comparativ cu anul precedent, la 1,15 milioane lei.

Datele raportate la Ministerul de Finanţe nu reflectă în totalitate businessul americanilor de la Cisco pe plan local, compania având mai mulţi parteneri cu care colaborează în România. Unul dintre cele mai importante contracte obţinute anul trecut de Cisco în România a fost cel încheiat cu Telekom Fix (fostul Romtelecom).

Operatorul telecom a cumpărat atunci echipamente de reţea care sunt compatibile cu viteze de transfer al datelor de 100 Gbps şi care au permis companiei să-şi simplifice arhitectura reţelelor şi să-şi îmbunătăţească nivelul serviciilor de comunicaţii, inclusiv al serviciilor video livrate via internet. Anul trecut, Cisco România a avut un număr mediu de 28 de angajaţi, cu 4 mai puţini faţă de 2013.