Cea mai mare parte a datoriilor principalelor economii europene sunt deţinute de străini, dar naţionalitatea lor este secret de stat
Identificarea naţionalităţii creditorilor unei ţări este aproape imposibilă în Europa, unde guvernele au făcut din aceasta un secret de stat, spre deosebire de SUA, unde guvernul publică periodic o listă a ţărilor din care vin cei care deţin titluri de trezorerie.
În Franţa, unde două treimi din datorie sunt în mâinile investitorlor străini, presa şi chiar unii politicieni au făcut presiuni pentru dezvăluirea naţionalităţii creditorilor, dar cu puţin succes.
Prins la înghesuială, directorul general al Trezoreriei Franceze declara în 2010, când criza grecească speria pe toată lumea, că „cumpărătorii asiatici sunt cumpărători neţi în fiecare lună, la fel ca şi cei din Orientul Mijlociu şi Magreb”. Informaţia este lacunară, iar secretul este de natură să îngrijoreze în condiţiile în care în 1993 doar 32% din datoria publică a Franţei era deţinută de nerezidenţi. În 2010, ponderea a atins maximul de 70%, printre cele mai ridicate cote dintre ţările cu datorii „importante”.
Dintre creditorii străini, mulţi sunt rezidenţi în zona euro. În 2010, 52% din datoriile Franţei şi Germaniei erau deţinute de investitori din zona euro şi prin urmare denominate în euro, informează Le Monde. 60% din această datorie sunt deţinute de europeni, inclusiv de entităţi din Norvegia şi Elveţia.
În 2011, Reuters a realizat o listă cu principalii creditori privaţi ai Franţei. Printre acestea figurează nume precum AXA Investment, Allianz Global Investors, BNP Paribas, toţi din Franţa, dar şi entităţi străine precum PIMCO, din SUA, Crédit Suisse, din Elveţia, şi BlackRock Global Investors, din Marea Britanie. Cele mai multe nume sunt firme cu sediul în Franţa. Lista nu cuprinde băncile centrale, care nu sunt obligate să-şi prezinte portofoliile autorităţilor diferitelor state.
Spania
În vara anului 2014, în mijlocul unor dispute cu Beijingul cauzate de emiterea, de către instanţele de judecată spaniole, a unor mandate de arestare a fostului lider al partidului comunist Jiang Zemin pentru încălcarea drepturilor omului în Tibet,ministrul de externe al Spaniei José Manuel García-Margallo declara la televizor că China deţine 20% din datoria publică spaniolă. Cu un astfel de instrument în mână, Beijingul ar putea cu doar un click pe mouse să arunce Spania în infernul pieţelor de finanţare. Dacă ar fi adevărate comentariile ministrului, ar însemna că China deţine aproape jumătate din datoria externă a Spaniei, care reprezintă aproape 50% din total. Cel mai probabil ministrul a făcut o confuzie între datoria totală şi datoria externă.
O încercare timidă din 2012 a Fondului Monetar Internaţional de a face lumină în problema creditorilor străini ai lumii (studiul se numeşte „Obligaţiunile guvernamentale şi investitorii lor: Care sunt faptele şi cât de mult contează acestea”) arată că unul dintre principalele treduri de la declanşarea crizei este schimbarea proprietăţii obligaţiunilor guvernamentale dinspre deţinători străini spre investitori locali. Trendul poate fi explicat prin diversele forme ale politicilor de ajustare can titativă (achiziţii masive de active) aplicate de băncile centrale şi tendinţa băncilor de a deţine mai multe datorii suverane. FMI a decoperit că o proporţie în creştere de investitori nerezidenţi este aociată cu yielduri mai mici.
Ce mai este nou în criza Greciei: acţionarii băncilor greceşti riscă să fie „sacrificaţi“ pentru salvarea sistemului
Fondurile care au investit în băncile greceşti şi au devenit astfel acţionari ai acestora sunt pândiţi de pericolul de a fi forţaţi să suporte pierderi prin planul de 25 mld. euro de recapitalizare sau restructurare a sistemului bancar elen, avertizează The Wall Street Journal. Printre principalii investitori figurează Fairfax Financial Holdings, din Canada, şi Wellington Management, din SUA. Aceştia au decis să-şi majoreze participaţiile la băncile greceşti.
„Acţionarii şi creditorii băncilor riscă să încaseze pierderi serioase“, spune economistul François Cabau de la Barclays. Participaţiile acţionarilor vor fi diluate sau chiar şterse complet prin recapitalizarea cu fondurile Mecanismului European de Stabilitate pentru a se evita ca deponenţii şi creditorii cu prioritate la plată să fie obligaţi să suporte pierderi, a explicat Alberto Gallo, analist la Royal Bank of Scotland. Această diluare este prevăzută de directiva europeană a salvării sau desfiinţării băncilor, intrată în vigoare anul acesta. Grecia încă nu a adoptat această directivă, dar o va face, foarte probabil curând. Însă legislaţia greacă din domeniu nu diferă prea mult de noua reglementare. În aprilie banca grecească Panellinia Bank a fost lichidată, iar anumite active au fost alipite băncii Piraeus.
Acţionarii, printre care cooperativa germană de credit DZ Bank, au fost „sacrificaţi“. Statul grec deţine deja participaţii semnificative la cele mai mari bănci în urma recapitalizării sistemului în 2013. Acţionarii actuali au fost avertizaţi de guvern să-şi răscumpere acţiunile, ale căror preţuri s-au prăbuşit în ultimele luni (cele ale Piraeus au picat cu 56% de la începutul anului).