Scăderea TVA la alimente a frânat avansul afacerilor reţelei Carrefour

Autor: Cristina Rosca 17.07.2015
Vânzările Carrefour în România au fost afectate de reducerea TVA la alimente la 1 iunie de la 24% la 9%, însă cu toate acestea a fost înregistrat un avans like for like (fără a se ţine cont de expansiune) în trimestrul al doilea.
 
„Vânzările like for like în România au continuat să crească în trimestrul al doilea în pofida faptului că reducerea TVA-ului a avut un impact negative de trei puncte pro­cen­tuale“, potrivit raportului financiar al grupului francez aferent rezultatelor din trimestrul al doilea.
 
Grupul francez Crarefour deţine în România aproape 180 de magazine sub mai multe formate, respectiv hipermarketuri, supermarketuri, magazine de proximitate sau online. De altfel, Carrefour este jucătorul de comerţ modern din România care acoperă cele mai multe formate.