O familie din judeţul Neamţ a renunţat la businessul cu băuturi spirtoase ca să producă bere artizanală. Berea Nemţeana este prezentă în 130 de baruri, restaurante şi magazine

Autor: Mădălina Panaete 17.07.2015
Antreprenorul Leonard Mihoc a dezvoltat împreună cu tatăl său în urmă cu un an şi jumătate microberăria Nemţeana din localitatea Roman, judeţul Neamţ, iar berea a ajuns deja să fie prezentă în circa 130 de restaurante, baruri şi magazine din România. Până în prezent cei doi antreprenori au acoperit oraşele Iaşi, Piatra Neamţ şi Bucureşti, însă planurile lor nu se opresc aici, dorind să tripleze numărul de locaţii în care berea Nemţeana este prezentă şi totodată să deschidă localuri proprii.
 
„Bunicul meu s-a ocupat cu fabricarea vinului, iar o parte din familie a avut în concesiune o vreme fabrica de bere Solca de la Suceava, una dintre cele mai vechi fabrici din ţară. Ideea finală pentru a deschide o mică fabrică de bere i-a venit tatălui meu, care a găsit o instalaţie de bere şi am pus-o în funcţiune“, spune Leonard Mihoc, 31 de ani, absolvent al unei facultăţi de drept.