Trei antreprenori locali au decis să deschidă un restaurant cu specific american în Capitală şi deja au ajuns la 0,1 mil. euro

Autor: Maria Tufan 25.07.2015
Un economist, un inginer şi un organizator de evenimente au decis să deschidă un restaurant, Switch.eat devenind astfel unul dintre cele mai noi experimente din peisajul gastronomic bucureştean. În centru este însă aceeaşi „vedetă“ a momentului: burgerul american.
 
Banalul burger trece prin­tr-o perioadă de rein­ven­ta­re. Reţele proprii sau com­bi­naţiile cu ingrediente exclu­si­viste au scos din zona de fast-food acest fel de mâncare, propulsându-l di­rect în sfera gourmet. Publicul pare recep­tiv la această schim­­­bare ju­de­când după nume­roa­sele in­ves­tiţii în restaurante de profil.